„M-am rugat să mor repede”. Drumul epuizant al unei adolescente scăpate din Mariupol, care a trecut prin 27 de filtre inamice
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Te verificau să afle dacă simți ceva pentru Ucraina, dacă ai tatuaje naționaliste, dar îți luau și din mâncare. Erau «filtrați» toți copiii de la 14 ani în sus”, povestește Maria Vdovicenko, 17 ani, pentru portalul ucrainean hromadske.
Cuprins:
O tânără scăpată din infernul de la Mariupol a povestit momentele teribile prin care a trecut până a ajuns într-un loc sigur din regiunea Zaporojie.
O cheamă Maria Vdovicenko, are 17 ani și a făcut o serie de declarații răscolitoare pentru portalul ucrainean hromadske, care a publicat interviul luni, 18 aprilie.
O singură bucată de pâine rămasă după 10 zile de război
Pe rând, tânăra povestește că nivelul superior al casei în care locuia la Mariupol s-a prăbușit, iar familia ei și vecinii, printre care un bebeluș în vârstă de 5 luni, au fost nevoiți să se adăpostească într-o pivniță în care au stat 10 zile.
Tânăra descrie imaginile cumplite în care oamenii își pierdeau mințile pentru o cană cu apă. Iar în a zecea zi nu mai aveau rămasă decât o singură bucată de pâine, „de mărimea pumnului meu”, pe care au împărțit-o în patru.
De obicei, când (n.r. - rușii) trăgeau, bombardau, un copil plângea, cineva se auzea rugându-se, apoi se lăsa liniștea.Maria Vdovicenko:
Cozi de 500 de mașini
Bombardamentele au continuat până când, într-o zi, Maria povestește că a trăit spaima sfârșitului.
„Totul a început să tremure, părea că aud patru trenuri de jur împrejurul meu. M-am întins și mi-am zis că nu mai avem ieșire de acolo. Aici e mormântul meu. M-am rugat lui Dumnezeu să mor repede și să nu-mi văd rudele moarte înaintea mea”, povestește tânăra de doar 17 ani.
Spune că, după bombardamente, soldații ruși obișnuiau să bată la ușile rămase în picioare. „Nu le răspundeam”. Casa următoare, conform Mariei, fusese bombardată, iar toți cei ascunși în pivniță muriseră.
Apoi, într-o zi, când bombardamentele s-au mai domolit, au reușit să iasă și să fugă cu ajutorul unei mașini vechi.
Au fugit până într-o localitate numită Ialta (nu cea cunoscută, aflată în Crimeea), unde au stat mai multe zile într-o clădire părăsită.
De-acolo, au încercat ceea ce părea imposibil. Să treacă prin filtrele rusești. „La care așteptau și 500 de mașini, fără posibilitatea să cobori din mașină, să-ți faci nevoile măcar, fără nimic”, descrie situația minora.
„Filtrarea începe la 14 ani”
„Nu aveau nimic de-a face cu civilii în acele filtre”, spune tânăra. „La fiecare oră mai treceau două-trei mașini norocoase”.
A explicat cum erau organizați rușii. „Exista un punct de control. Apoi vine o mașină. Ei o caută în toate cotloanele, de la portbagaj la compartimente mici din interior. Apoi îi dezbracă pe bărbați lângă mașini, caută semne pe corp, tatuaje”.
Într-un cuvânt, caută „naționaliști”.
Maria spune că existau și situații bizare în care doar un membru al familiei era oprit la controlul corporal, iar mașinii i se dădea drumul să plece, lăsându-l în urmă pe cel controlat.
Ea a fost controlată împreună cu tatăl ei. I s-a zis că „filtrarea începe la 14 ani”.
<strong>Povestește că oameni terifiați și bătuți spuneau în șoaptă că fuseseră lăsați să plece, dar nevestele le fuseseră oprite într-o cabină.</strong>
I s-au luat amprentele, i-au fost verificate documentele, apoi i s-au pus întrebări provocatoare despre Ucraina și despre guvern. „Căutau oameni care își iubeau țara, care își doreau să trăiască normal acolo”, spunea Maria.
I s-a dat drumul, fiind acompaniată de un soldat care a lovit-o, pentru că mergea prea încet.
„Ce ascunzi?”
Ajunsă la mașină, l-a mai așteptat timp de 40 de minute și pe tatăl ei, care a avut o altă problemă. Telefonul era gol.
„Pentru ei, telefon gol însemna că ascunzi ceva. «Ce ascunzi?» l-au întrebat pe tata”.
Pentru că n-a putut răspunde, bărbatul a fost bătut, apoi aruncat din cabina de verificare. Așa s-a întors la mașină. Bătut. Apoi a primit o ștampilă care atesta că în acea zi, 4 aprilie, a trecut prin primul punct de control.
„Au urmat alte 27, între Berdiansk și Zaporojie”, completează Maria.
La aceste checkpoint-uri, oamenilor le erau cerute documente și ștampile de la precedentele, precum și mâncare, țigări sau chiar „droguri și alcool”.
„Epuizată emoțional”
La un moment dat, Maria și tatăl ei au ajuns la Orihovo, în regiunea Zaporojie. Aici au văzut un steag ucrainean.
„Am crezut că e o făcătură și că e pus acolo ca să fim trași pe sfoară”, spune Maria. Dar nu era așa.
„Liniștiți-vă, e Ucraina aici”, i-au spus cei de la punctul de control. „Am început să plângem”, recunoaște Maria. Ea spune că de la bătaia încasată în punctul de trecere de la Manguș, regiunea Donețk, tatăl său și-a pierdut vederea la un ochi. „Iar cu celălalt vede ca prin ceață.”
Ajunși din Zaporojie la Dnipro, Maria povestește că tatăl ei va fi trimis la tratament la Lviv pentru a-și recăpăta vederea măcar la unul dintre ochi.
„Iar eu sunt epuizată emoțional”, a conchis ea.
