MENIU CAUTĂ
, de Răzvan Mihalașcu

Macedoneanul care a desfigurat cu acid o româncă în Italia și-a primit pedeapsa. Câți ani va sta la închisoare

Distribuie

Shavel Ramadani, macedoneanul acuzat că a încercat să-și ucidă iubita româncă, a fost condamnat la opt ani de închisoare. În noiembrie 2018, bărbatul a stropit-o cu acid și a înjunghiat-o cu un cuțit pe Alina Emilia Pavel, o tânără de 31 de ani.

Procurorii au cerut ca Shavel Ramadani să fie condamnat la 14 ani de închisoare, însă judecătorii au decis miercuri ca macedoneanul de 33 de ani să-și petreacă următorii opt ani în spatele gratiilor, relatează Rotalianul.

Alina Emilia Pavel a avut o relație de lungă durată cu Shavel Ramadani până când tânăra a decis să despartă de macedonean. Bărbatul ar avea o soție și copii în Macedonia, pe care i-a abandonat pentru tânăra româncă.

În timpul procesului, Shavel Ramadani a explicat că și-a stropit fosta iubită cu acid și apoi a înjunghiat-o pe motiv că Alina nu voia să renunțe la locul de muncă dintr-un club de noapte din localitatea Civitanova Marche. Bărbatul a mărturisit că în acea zi a văzut „negru în fața ochilor” și a decis să se răzbune.

Alina a reușit să fugă, deși câțiva stropi de acid i-au provocat răni la ochiul stâng. S-a ascuns într-un restaurant din apropiere, dar macedoneanul a urmărit-o și apoi a înjunghiat-o de trei ori cu un cuțit. Una dintre lovituri i-a străpus ficatul.

Românca a fost salvată de la moarte de proprietarul restaurantului, care l-a trântit la pământ pe agresor. Apoi, ajutat de un bucătar, Riccardo Scoponi l-a blocat până la sosirea forțelor de ordine.

Potrivit sursei citate, decizia instanței este cu atât mai surprinzătoare cu cât Shavel Ramadani nu este la primul episod în care are un comportament violent. Alina Emilia Pavel a declarat pentru presa italiană că macedoneanul a încercat să o stranguleze în anul 2016, iar în 2017 a ajuns la spital, după ce bărbatul a înjunghiat-o.

„Era violent, pentru el nu exista nu pot sau nu vreau. În 2017 m-a înjunghiat și mi-a spus că dacă spun cuiva mă omoară, că nu-mi voi mai vedea fiul niciodată și că apoi se omoară și el”, spunea Alina.

Procurorii italieni au deschis o altă anchetă pentru alte violențe de care este acuzat macedoneanul.

sursă foto: Rotalianul


 

Citește și:

Cum a descoperit o mamă că a fost căsătorită cu un violator în serie. Tatăl îi spunea fiicei sale că abuzurile sexuale sunt pedepse pentru notele mai mici de la școală! Instanța a decis că poate fi judecat în libertate


 

Comentarii