„Cei 12 cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcați spre România”, a precizat MAE.

Până în prezent, 249 de români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza, dintre cei aproximativ 360 care au solicitat acest lucru din cauza războiului cu Israel. Prin urmare, mai sunt 111 români în teritoriul controlat de gruparea palestiniană Hamas care așteaptă evacuarea.

„MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza care au solicitat sprijin în acest sens, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate”, a transmis instituția condusă de Luminița Odobescu.

Primii români evacuaţi au aterizat la București pe 8 noiembrie, al doilea grup a venit pe 12 noiembrie, al treilea grup a sosit în România pe 14 noiembrie, iar al patrulea grup a fost adus pe 17 noiembrie.

Numărul românilor despre care se știe că sunt ținuți ostatici în Fâșia Gaza este de 6. În afara celor 6, alte cinci persoane cu cetăţenie israeliano-română au fost confirmate decedate până acum, în urma războiului început pe 7 octombrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

laurlaur2180 24.11.2023, 12:31

Au mai ramas destul de multi de adus.

Avatar comentarii

michi 24.11.2023, 14:29

Alti urmasi ai lui Stefan cel Mare, purtatori de hijab!!!

Avatar comentarii

MoSi202 24.11.2023, 14:30

Doamne ajută ca și cei rămași să ajungă cu bine in Romania !

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.