MAE spune că votul României pentru acordul UE-Mercosur s-a dat fără mandat, pe baza unor „instrucțiuni pentru poziția afirmată public”

 2 comentarii

Ministerul de Externe condus de Oana Țoiu a anunțat marți, 13 ianuarie, că ambasadoarea Iulia Matei, reprezentantul României la UE, care a votat în COREPER pe 9 ianuarie pentru Acordul UE-Mercosur, nu a avut mandat, adică a votat fără instrucțiuni oficiale de la Guvern, pe baza unor „instrucțiuni”.

Cum a votat România acordul UE-Mercosur

„Reprezentantul României în COREPER în 9 ianuarie nu a avut un mandat de negociere, ci instrucțiuni pentru reconfirmarea poziției afirmată public de România”, a transmis Andrei Țărnea, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

Acesta a precizat că președintele Nicușor Dan a făcut publică poziția României după reuniunea Consiliului European de la finalul anului trecut. „În decembrie 2025, rezultatul acestor negocieri și poziția din perspectiva României au fost anunțate de președintele Nicușor Dan după reuniunea Consiliului European”, a punctat oficialul MAE.

„Nu este vorba aici de un mandat de negociere. Partea aceasta, de negocieri, a precedat reuniunea COREPER din 9 ianuarie, deci nu este vorba de articolul 10. Negocierile au durat peste 20 de ani în format comerț, iar România a participat ca atare prin ministerul responsabil cu suportul echipelor diplomatice”, a mai explicat Andrei Țărnea.

Practic, ambasadoarea Iulia Matei, care a votat în COREPER pentru Acordul UE-Mercosur, nu a avut un mandat semnat de premierul Ilie Bolojan și a votat ținând cont de ce a afirmat președintele Nicușor Dan luna trecută.

Ce este Mercosur și de ce sănătatea europenilor poate fi pusă în pericol de carnea importată din America Latină

Amintim că majoritatea statelor UE au aprobat pe 9 ianuarie Acordul de liber-schimb cu blocul Mercosur, în ciuda opoziției categorice din partea agricultorilor europeni și a Franței, care se tem de concurența produselor sud-americane mai ieftine pe piețele europene și cu standarde de calitate reduse, care pot pune în pericol sănătatea europenilor. Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria s-au împotrivit Acordului, iar Belgia s-a abținut. În schimb, România a votat pentru.

Mercosur este un bloc economic și comercial sud-american, creat în 1991 pentru a facilita comerțul și integrarea între statele membre. În el sunt incluse următoarele state principale: Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay.

Pe scurt, în urma acordului UE-Mercosur, fermierii români vor avea de pierdut pentru că, de exemplu, importurile de carne din Argentina și Brazilia vor beneficia de taxe reduse, ceea ce va pune presiune asupra prețurilor interne. Astfel, carnea românească va fi mai greu de vândut dacă e mai scumpă decât cea importată din America Latină și există riscul ca producția românească să dispară treptat.

Foarte important, în țările Mercosur sunt permise practici interzise în UE, precum:

  • pesticide neautorizate în Europa
  • hormoni de creștere la carne
  • antibiotice folosite preventiv.

Aceste practici în producția de carne, permise în America Latină și interzise în UE, pot expune consumatorii europeni, inclusiv pe români, la riscuri pentru sănătate care nu se vor manifesta imediat, ci se vor acumula în timp, spun țările care nu sunt de acord cu Acordul Mercosur, precum Franța.

În acest context, PSD, partid condus de Sorin Grindeanu, a transmis că decizia MAE ca România să voteze pentru Acordul UE-Mercosur este o „trădare a intereselor fermierilor români”. PSD nu a fost însă împotriva Acordului UE-Mercosur la modul general, ci doar a solicitat garanţii că fermierii români vor fi protejați de importurile din America Latină. Iar ministrul Agriculturii, Florin Barbu (PSD), a avertizat că acordul UE-Mercosur poate însemna falimentul fermierilor români.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    tomitan 13.01.2026, 19:21

    1.Super!Deci sinecuristii ( PCR-Pile Cunostinte Relatii) isi fac treaba pe baza bârfelor,zvonurilor si șușanelelor.Intrebare ,tovarășa ambasador 1.o sa fie demisa si anchetata, 2.o sa fie retrogradata la munca de jos , intr-un AGA ,precum securista( SRI-ista) Liliana de la Fondul Proprietatea .3.o sa rămân ambasador ptr ca are proptele mari 2."Foarte important, în țările Mercosur sunt permise practici interzise în UE, precum: pesticide neautorizate în Europa hormoni de creștere la carne antibiotice folosite preventiv" - deci interzise in UE , dar cu o șpagă data la ANSVSA,Vama & ANAF o sa ne trezim cu ele in farfurie. Deci nu tratatul sunt problema ci institutiile corupte ale statului român PS.@Libertatea poate ne prezentati si nouă CV ul madamei ambasador si mai ales de catre cine a fost inșurubată acolo. @ PSD, tradare? Vorbim de funie in casa spanzuratului? Voi care ati votat Simion si Georgescu in locul lui Ciolacu?Ati votat Anca in loc de Băluță?Ha!ha!

  • Avatar comentarii

    Inginer 15.01.2026, 09:28

    Acordul se negociază de ţ'şpe ani, dar... statul român neglijează participările la cele mai multe grupuri de lucru de la Bruxelles, fie că vorbim de Comisia Europeană, fie că vorbim de Consiliul UE. În cazul fericit se duce cineva de la Reprezentanţă (dacă există şi e disponibil), mai rar cineva din ţară venit special pentru şedinţă (că asta a înţeles România prin "reducerea costurilor" - să nu se mai meargă în delegaţie la Bruxelles). Când ajungi la COREPER deja nu mai ai ce să faci, că lucrurile sunt deja negociate la grupurile de lucru.

ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește