Bărbatul născut la Roma, în vârstă de 53 de ani, a fost repatriat din Santo Domingo de către autoritățile italiene și arestat la 24 martie, în oraşul Boca Chica, în sudul Republicii Dominicane. Biart era dat în urmărire din 2014.
Cunoscut sub numele de Marc în Republica Dominicană, bărbatul avea împreună cu soţia sa un canal video pe YouTube, pe care urca scurte filmări în care avea grijă să nu i se vadă niciodată faţa.
El a fost însă dat în vileag de filmările sale difuzate pe YouTube în care prezenta reţete din bucătăria italiană.
Poliţia italiană a explicat că arestarea lui Biart este rezultatul proiectului denumit I-CAN care implică forţe ale poliţiei italiene, dar şi din alte ţări precum Germania, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Columbia, SUA, Franţa, Elveţia şi Uruguay, care luptă împotriva mafiei calabreze, una dintre cele mai puternice din Europa.
Parchetul italian a emis pe numele său un mandat de arestare pentru trafic de cocaină în Olanda, la comanda clanului Cacciola, mafia ‘Ndrangheta. Înfiinţată în Calabria, ‘Ndrangheta este considerată cea mai puternică mafie la ora actuală, datorită controlului său asupra traficului de cocaină din Europa.
Prezentă pe toate continentele, ‘Ndrangheta a detronat de pe prima poziţie mafia siciliană Cosa Nostra, devenind cea mai importantă organizaţie criminală din Italia.
Foto: Captură Video