Părintele Gherontie a fost unul dintre puținii călugări din vremurile noastre care s-au încumetat să trăiască în izolare totală precum sihaștrii de odinioară. A îndurat prigoana securiștilor și torturi cumplite în închisoare, pentru că nu a vrut să se lepede de credință. Viața i-a fost de multe ori în pericol, dar a supraviețuit ca prin miracol pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit.

 

Viziunile din copilărie îl îndrumă spre credință

Încă din prima zi de viață, Dumnezeu a făcut o minune pentru copilul care părea să se fi născut fără suflare. Mama lui a murit la naștere, iar moașa, speriată să nu fie trasă la răspundere, a abandonat copilul pe marginea unei gârle. L-a salvat o femeie care trecea întâmplător pe acolo și astfel a ajuns în familia lui Ilie Puiu. Totul se petrecea în anul 1933, într-un sat de oameni sărmani de lângă Pașcani. Mulți ani mai târziu, tânărul călugăr își aduce aminte de viziunile pe care le-a avut de mic copil. Când a izbucnit al Doilea Război Mondial și fratele său vitreg a fost luat pe front, el a văzut o femeie în straie de lumină care i-a spus că se va întoarce viu abia peste mulți ani. Într-adevăr, fratele lui a fost luat prizonier în Rusia și a scăpat din lagăr abia după 12 ani. Întors acasă, fratele său s-a însurat și l-a adoptat pe Gherontie, botezându-l la biserică. Era deja adolescent când a primit botezul, iar în ziua aceea a avut din nou o viziune. Aceeași femeie în straie albe i-a apărut în cale și i-a spus să se îndrepte spre mănăstire, pentru că viața lui trebuie închinată Domnului. Tânărul Gherontie a cerut găzduire la mănăstirea Neamț, unde și-a început ucenicia și a primi învățătura bisericească. La acea vreme, știa deja din viziunile sale că a fost ales pentru a misiune sfântă, pe care nu are dreptul să o abandoneze orice ar fi. În rugăciunile sale, Maica Domnului i-a fost alături și l-a sprijinit în clipele de deznădejde cruntă.

 

Citeste mai mult pe www.libertateapentrufemei.ro

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens
HOROSCOP

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens