Mamă și fiică, găsite moarte de poștaș, într-o casă din Vaslui. Polițiștii au mai descoperit cadavrul mumificat al unui bărbat, când au ajuns la fața locului

 4 comentarii
Arhiva foto

O mamă de 82 de ani și fiica ei de 55 au fost găsite moarte vineri, 9 februarie, în locuința lor din comuna vasluiană Ştefan cel Mare, de poștașul din sat, care a mers să le ducă pensiile. Acesta a alertat imediat Poliția, iar echipajele sosite la fața locului au mai găsit un bărbat decedat de mai mult timp, a anunțat IPJ Vaslui, citat de Agerpres.

„La data de 9 februarie, Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă din localitatea Ştefan cel Mare sunt două femei decedate, probabil intoxicate cu monoxid de carbon. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui, în locuinţă au fost identificate cadavrele a trei persoane, femeile indicate în sesizare şi un bărbat”, a transmis IPJ Vaslui.

Potrivit polițiștilor, cadavrul bărbatului a fost găsit mumificat. Autoritățile bănuiesc că el era rudă cu femeile.

De asemenea, în locuință, polițiștii au găsit o tânără de 30 de ani, cu afecțiuni psihice, care este fiica femeii de 55 de ani, potrivit site-lui local Vremea Nouă.

Tânăra le-a povestit polițiștilor că la începutul săptămânii bunica s-a îmbolnăvit de gripă și nu s-a mai mișcat din pat, iar după câteva zile și mama sa a luat boala, potrivit presei locale. Ea a fost internată pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale, la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, a precizat IPJ Vaslui.

Cadavrele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei medico-legale, în vederea stabilirii cauzelor deceselor.

În cauză a fost deschis dosar penal şi sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    MoSi202 10.02.2024, 16:34

    Dumnezeu să - i odihnească în pace! O adevărată tragedie!

  • Avatar comentarii

    Aura1 10.02.2024, 17:51

    Incredibil, oare nu aveau vecini, chiar nimeni nu a sesizat nimic...

  • Avatar comentarii

    lipanileana 10.02.2024, 18:32

    Doamne ferește ce tragedie dar oamenii aia nu aveau pe nimeni?

  • Avatar comentarii

    Vandamii 12.02.2024, 15:42

    Cand am citit titlul m-am simtit ametit.. O mama si fiica gasite moarte dar au descoperit si alt cadavru in casa..

ALTE ȘTIRI
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Ultimele știri
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
07:35
Benzina și motorina, prețuri mai mari la Petrom, vineri, 11 septembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate