Mamaia, fieful fiţelor era un cătun de pescari acum 100 de ani!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Staţiunea Mamaia a fost inaugurată pe 22 august 1906 de către profesorul Ion Bănescu, primar al Constanţei, după ce vechea plajă, La Vii, devenise impracticabilă, odată cu construirea, în 1899, a noului port maritim. În urmă cu mai bine de 100 de ani, în locul hotelurilor care se întind acum de la nordul la sudul staţiunii, exista doar un că- tun de pescari, aşezat chiar pe limba de pământ dintre mare şi Lacul Siutghiol.
Pentru că la sfârşitul secolului XIX, micul sat devenise deja locul preferat al lumii bune, autorităţile au înfiinţat aici în anul 1905 şi o gară. Încet, încet, locul a-nceput să se dezvolte, iar de la foişoarele cu cabine în care se schimbau turiştii, s-a ajuns până la construirea primelor hoteluri - Rex, Albatros - a câtorva vile, dar şi a Cazinoului din Constanţa. Odată cu noile investiţii, presa vremii vorbea şi de-spre recordurile doborâte la număr de turişti - 110.506 în anul 1939, cam cât se atinge acum la Mamaia în doar două weekenduri!
Oraşul Năvodari se trage din Carachioi, ce înseamnă “Satul Negru”, datorită uliţelor înguste şi umbrite de coroanele copacilor ale aşezării. Actuala denumire a primit-o în anul 1932, după activitatea principală a locuitorilor - pescuitul cu năvodul. Turismul în zonă a început să ia amploare la sfârşitul anilor 1950, când au fost ridicate taberele din oraş, însă abia în 1983 s-a cunoscut şi o explozie demografică, după construcţia Combinatului Petrochimic Midia-Năvodari şi, ulterior, a Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari.
Constanţa. Prima plajă amenajată de pe litoralul românesc se afla în dreptul Hotelului Carol din Constanţa. În 1882, cu o cheltuială de 7.071 de lei, s-au amplasat aici, la 1,2 metri deasupra apei, fixate cu şine de fier pe fundul mării, cabine în care turiştii puteau să se schimbe (erau 21 pentru bărbaţi şi 10 destinate femeilor) înainte de a plonja în apă.
O cabină costa între 25 şi 50 de bani. Turiştii se scăldau îmbrăcaţi, “costumele de baie” ale doamnelor fiind, de fapt, nişte rochii ce acopereau inclusiv gâtul! Iar despre făcut plajă nu putea fi vorba, de vreme ce duduile plimbau după ele umbreluţe de soare. Cea mai căutată plajă, La Vii, care avea şi parc, şi restaurant, a dispărut în anul 1899, pentru a lăsa loc portului...
Staţiunea Eforie Nord a fost înfiinţată înainte de Primul Război Mondial, în anul 1894, când zona era atractivă mai degrabă pentru culturile agricole. Înainte de a deveni o destina- ţie turistică, locul era preţuit şi de arheologi, şi de istorici, care au descoperit aici aşezări traco-getice şi daco-romane.
Zona a fost mereu populată, datorită aşezării sale - aproape de ţărmul mării -, cât şi a existenţei unor izvoare de apă potabilă. “Băile Movilă” a fost numele pe care l-a purtat staţiunea Eforie Sud până la sfârşitul secolului al XIX-lea, datorită întemeietorului său, Ioan Movilă. Din anul 1898, localitatea a luat numele unui nou protector, Carmen Sylva, pseudonimul reginei Elisabeta a României. Numele a fost păstrat în perioada interbelică, regina fiind considerată ocrotitoarea oraşului, datorită eforturilor ei de a-i ajuta pe bolnavi şi pe săraci. Actualul nume, Eforie Nord, a fost primit abia în anul 1962.
Staţiunea Tineretului, Costineşti, s-a ridicat pe vechea vatră a unei mici colonii greceşti din Evul Mediu. A avut, pe rând, mai multe denumiri, inclusiv Fântâna bivolului şi Libertatea. Numele de Costineşti l-a luat de la Emil Costinescu - latifundiar şi om politic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, economist cu studii la Paris, unul dintre fondatorii Băncii Naţionale a României; a fost de trei ori ministru la Finanţe, în diverse guverne liberale, iar pentru scurtă vreme, a fost şi primar al Bucureştiului. Folosind colonişti germani, Costinescu a înfiinţat în 1896 staţiunea care îi poartă şi azi numele.
Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus şi Saturn, cele şase staţiuni cunoscute şi drept Mangalia Nord, sunt staţiuni balneoclimateri2015ce, în mare parte închise pe timpul iernii. Acestea au fost construite într-un timp record, în perioada 1967 şi 1973, scopul bine stabilit fiind acela de a atrage aici, în perioada comunistă, români, dar şi străini. Preţurile de aici erau foarte atractive pentru turiştii din Italia, Germania, Ţările Nordice, din Polonia sau Cehoslovacia, astfel că s-au bucurat de un mare succes până la începutul anilor ’90.
Construcţiile vechi din Mangalia au fost distruse
Numele Mangalia angalia al fostei cetăţi Callatis a apărut prima dată în anul 1593 şi este de provenienţă tătărească. Dacă urme ale cetăţii greceşti şi ale portului încă se găsesc sub apă sau ies la iveală de fiecare dată când un localnic sapă o groapă, războaiele şi schimbările de stăpâni au făcut ca tot mai puţine urme ale civilizaţiilor care au trăit în Mangalia să se mai păstreze.
Abia după alipirea Dobrogei la România, în 1878, localitatea a-nceput să crească şi să aibă o populaţie stabilă, însă turismul care începea să se dezvolte a fost înfrânat timp de 10 ani, după Al Doilea Război Mondial, când oraşul a devenit zonă militară de frontieră. După 1962, când în pădurea Comorova de lângă oraş s-au construit cele şase staţiuni, Mangalia pitorească, plină de construcţii tipic dobrogene, a fost în mare parte distrusă, iar în aproape tot oraşul au fost ridicate blocuri...
Satul 2 Mai , comuna Limanu, a intrat în componenţa României în anul 1878, ca parte a Dobrogei, iar de atunci, autorităţile au tot încercat să populeze zona. În 1887, Mihail Kogălniceanu a înfiinţat satul, iar numele, potrivit istoricilor, ar fi legat de ziua de 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dizolvat adunarea legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti pentru a-şi promova reformele. Primii oameni care s-au stabilit aici au fost câţiva ruşi scopiţi din secta Raskol, cunoscută drept “secta castraţilor”.
Satul Vama Veceche a fost în trecut evitat de localnicii din zonă, din cauza terenului deloc primitor. Găgăuzii care l-au întemeiat, în anul 1811, îi spuneau Yilanlîk, adică “loc plin de şerpi”. Denumirea oficială (Ilanlîc) s-a păstrat până în 1913, apoi s-a transformat în Vama Veche. Istoria turistică a aşezării a început în jurul anilor ’40, când, după tratatul de la Craiova din acelaşi an, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul, iar o parte din societatea mondenă care îşi făcea vacanţele la Balcic s-a reorientat spre Vama Veche şi 2 Mai. În anii 1960-1980, satul Vama Veche era cunoscut în special studenţilor din Cluj-Napoca, aduşi în fiecare an aici, în tabără. După Revoluţie, aceştia au continuat să vină în Vama Veche, aducându-şi cu ei prietenii, iubitele şi, mai târziu, familia.
