Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, ar fi primit o primă tranșă din mita pretinsă reprezentantului unei societăți comerciale, suma de 26.400 de euro, pe data de 12 mai 2015.

„Întâlnirea a avut loc (…) în incinta ansamblului rezidențial (…) din municipiul București. Reprezentantul firmei S.C. (…) SRL a urcat în autoturismul inculpatului Păltineanu Bogdan cu revista (…) în mână, în interiorul acesteia aflându-se plicul cu suma de 26.400 euro (în bancnote de 500, 200 și 100 de euro). La indicațiile inculpatului Păltineanu Bogdan, reprezentantul firmei S.C. (…) SRL a pus revista în interiorul căreia se afla plicul cu bani sub scaunul din dreapta față al autoturismului”, se precizează în referat.

Scena s-a repetat pe 19 mai, 16 iunie și 21 august 2015, când Păltineanu a mai primit în autoturismul mituitorului 19.500 de euro, 18.600 de euro și respectiv 22.500 de euro, reprezentând tranșe din „comisionul” stabilit pentru derularea în bune condiții a unui contract. Managerul a mai primit încă o tranșă de 5.000 de euro pe data de 13 iulie 2015, banii fiindu-i înmânați într-un imobil care îi aparținea.

Aceeași metodă de remitere a mitei a fost folosită și în cazul lui Dan Straja, managerul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Astfel, Straja ar fi primit de la reprezentantul a două firme furnizoare, pe 1 mai 2015, suma de 55.000 euro, reprezentând „comisionul” stabilit pentru derularea în bune condiții a contractelor, adică emiterea de comenzi și efectuarea de plăți.

„Suma de 55.000 euro a fost remisă inculpatului Straja Nicolae Dan în biroul acestuia din incinta Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” într-o revistă (…). Cu privire la suma de bani remisă, singurele mesaje dintre inculpatul Straja Nicolae Dan și reprezentatul firmelor furnizoare au fost transmise scris, pe postit-uri de culoare galbenă care ulterior au fost rupte”, se arată în referatul DNA.

Pe 8 mai 2015, Dan Straja ar mai fi primit de la reprezentantul celor două firme 45.750 euro ascunși într-o revistă, de această dată banii fiindu-i remiși în autoturismul personal.

„Reprezentantul firmei (…) SRL a urcat în autoturismul inculpatului, a scos din revistă (…) plicul cu bani și ulterior l-a pus împreună cu revista pe preșul din dreapta față al autoturismului, potrivit indicațiilor primite de la inculpatul Straja Nicolae Dan. Din discuțiile purtate rezultă în mod cert că Institutul avea contracte în derulare cu SC (…) SRL și SC (…) SRL, că în următoarea săptămână urma să fie emisă o nouă factură, precum și faptul că urmau să mai încheie și alte contracte”, se menționează în documentul citat.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Bogdan Păltineanu și Dan Straja au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind prezentați vineri la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI