După ce a fost respinsă de instanță înțelegerea dintre Lidl și MApN, prin care lanțul de magazine își poate menține noua construcție în perimetrul radarului de la Cârcea, reclamantul și pârâtul din dosar schimbă strategia.
Când Ministerul Apărării Naționale s-a pomenit, la începutul anului, că se ridică o clădire imensă, de 20 metri înălțime, în raza de acțiune a radarului NATO de la Cârcea, s-a sesizat imediat. Armata a înaintat două cereri la Tribunalul Dolj împotriva Lidl: anularea autorizației de construire a noului depozit și sistarea lucrărilor la proiectul demarat de concernul german.
Dar în vară MApN și Lidl au ajuns la o tranzacție extrajudiciară, de natură imobiliară. Pe care au depus-o în instanță: depozitul rămâne, iar radarul militar integrat în sistemul de apărare a scutului de la Deveselu va fi relocat.
Înțelegerea a fost însă respinsă, pe 20 septembrie, de judecătoarea Florica Dudu în cauza privind anularea autorizației de construire, procesul intrând pe fond pe 18 octombrie. Libertatea a publicat întreaga poveste aici.
În al doilea litigiu dintre MApN și Lidl, în care se judecă sistarea lucrărilor de construire la noul depozit al lanțului de magazine, a avut termen luni, 26 septembrie. Încă de la începutul ședinței, avocatul Lidl a depus o cerere de strămutare a procesului. Motivul invocat este faptul că acte din dosar au ajuns în presă.
Întrebat care este poziția MApN, reprezentantul Apărării Naționale a spus că nu se opune acestei cereri a Lidl. Judecătoarea Gabriela Vasilescu a stabilit un nou termen, 3 octombrie, timp în care instanța superioară va soluționa cererea de mutare a procesului.
Citeste și:
User Șters 27.09.2022, 16:18
Ciudat este că dl.Ciucă premierul acestei țări ,șeful dl.Dâncu și militar de meserie tace și acceptă tacit acestă afacere dubioasă.Oare mare nostru general a capitulat și el in fața generalului Morcovel și a colonelului Păstârnac? Dacă pe domnul filozof il credem că a cedat in fața unei fleici din bucătăria Lidl , că vorba aia " cu filozofia nu poți fierbe o varză", atunci ce poate fi spus despre această tăcere suspectă a dl.general? PS. Pentru dosarul "Schimbul de terenuri" ,Becali,Babiuc si Cioflină au ajuns după gratii. In cazul de față cei implicați nu infundă pușcaria? Au scutire de la DNA?