Primarul unei comune din Giurgiu, acuzat că a dat elevii unei școli afară din tabără ca să meargă el și familia sa

Comentează
Arhiva foto

Primarul PNL al comunei Vedea, Marian Țaga, a fost trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene, după ce a întrerupt tabăra unor copii de la școala din comuna lui, pentru a merge el cu familia și rude, anunță instituția într-un comunicat. În același dosar, au mai fost trimiși în judecată și directoarea școlii de unde erau elevii, viceprimarul și un alt angajat al Primăriei Vedea.

În 2019, Școala Gimnazială „Apostol Arsache”, condusă de Cristina Daniela Tudor, s-a calificat în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, prin care elevii acesteia urmau să beneficieze de o tabără de şapte zile în staţiunea Rânca, judeţul Gorj. Din cauza pandemiei, tabăra a fost amânată pentru perioada 5-11 iulie 2021.

45 de elevi și cinci însoțitori, printre care și directoarea școlii, au participat la tabără, în stațiunea Rânca.

Vacanța copiilor a fost însă mai scurtă decât trebuia, acuză procurorii. Potrivit DNA, în momentul în care grupul de copii şi de profesori a ajuns la pensiune, elevii au fost anunţaţi că vor sta de fapt doar patru nopţi din totalul celor şase.

Pe 9 iulie, după plecarea copiilor din tabără, la pensiunea respectivă s-a cazat, până pe 11 iulie, primarul Marian Țaga, împreună cu mai multe rude şi prieteni. Niciuna dintre aceste persoane nu a achitat vreo sumă pentru cazare și masă, acuză DNA.

„Aceste servicii au fost acoperite din fondurile nerambursabile destinate elevilor”, acuză DNA.

Au decontat apoi peste 53.000 de lei pentru vacanța copiilor

În perioada 5-9 iulie, la pensiune s-ar fi cazat alte cinci persoane, invitate de directoarea școlii, Daniela Tudor, costurile cu cazarea şi masa fiind acoperite tot din fondurile nerambursabile destinate elevilor.

Pe 12 iulie 2021, primarul și ceilalți inculpați au aprobat un proces-verbal de recepţie servicii de organizare tabără de vară, ca si cum vacanța copiilor a durat până pe 11 iulie.

Înscrisul respectiv şi alte documente au fost apoi depuse de SC Hofner Com S.R.L la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care a decontat suma de 53.298 lei, aferentă organizării taberei.

Acum, primarul PNL al comunei este acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, „dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi fals intelectual”. Directoarea școlii este acuzată, la rândul său, de complicitate și fals intelectual.

Primarul Marian Țaga fusese ales, din partea PNL, în 2020 și, potrivit Giurgiuveanul, era unul dintre cei mai tineri edili din județ.

Foto: Jurnal Giurgiuvean

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!