Legea, care a intrat în vigoare luni, provine dintr-un proiect din 2021 din cadrul legislativului californian care impune comercianţilor cu amănuntul de jucării cu o locaţie fizică în stat şi cel puţin 500 de angajaţi „să menţină o secţiune sau o zonă neutră din punct de vedere al sexului, care va fi etichetată la discreţia comerciantului cu amănuntul”.

Evan Low, membru al Adunării din California, a declarat că a fost inspirat să introducă acest proiect de lege de o fetiţă de 8 ani care a întrebat: „De ce ar trebui ca un magazin să-mi spună ce este un tricou sau o jucărie pentru fete?”.

„Proiectul ei de lege îi va ajuta pe copii să se exprime liber şi fără prejudecăţi. Trebuie să lăsăm copiii să fie copii”, a spus Low.

Magazinele care nu se conformează noii legi ar putea fi supuse unei penalităţi de 250 de dolari pentru prima încălcare şi de până la 500 de dolari pentru următoarele încălcări, se arată în textul proiectului de lege.

„Ar trebui să avem cu toţii compasiune pentru persoanele care se confruntă cu disforia de gen”, a declarat la vremea respectivă preşedintele Consiliului Familiei din California, Jonathan Keller. „Dar activiştii şi legiuitorii de stat nu au dreptul de a-i forţa pe comercianţii cu amănuntul să adopte mesaje aprobate de guvern cu privire la sexualitate şi gen. Este o încălcare a libertăţii de exprimare şi este pur şi simplu greşit”. 

De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”
Recomandări
De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”

Proiectul de lege a fost adoptat cu 49-16 voturi în septembrie 2021 şi a fost promulgat de guvernatorul Gavin Newsom luna următoare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (18)

Vale25   •   03.01.2024, 20:25

Ce contează de pe ce raft iei jucăriile??!!sunt niște stereotipuri...

Vale25   •   03.01.2024, 20:23

Nu știu ce idiotenii să mai scoată!

Vale25   •   03.01.2024, 20:23

Astfel de tâmpenii te lasă fără cuvinte...

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Adevarul.ro
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare
HOROSCOP
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI