La 15 luni de la prima sa spitalizare pentru Covid-19, Mario Vargas Llosa a fost spitalizat din nou pentru Covid-19, au anunţat luni, 3 iulie, copiii autorului de 87 de ani.

„Având în vedere interesul mediatic pentru starea de sănătate a tatălui nostru, anunţăm că acesta este internat în spital de sâmbătă, după ce a fost diagnosticat «pozitiv» pentru Covid-19″, au precizat copiii săi, Álvaro, Gonzalo şi Morgana, într-un comunicat postat pe Twitter.

„Este tratat de profesionişti excelenţi şi însoţit de familia sa”, au adăugat ei, cerând „presei să îi respecte intimitatea”.

Comunicatul nu a precizat în ce spital sau în ce oraş a fost spitalizat autorul, care a devenit cetăţean spaniol în 1993 şi care locuieşte la Madrid.

Prima sa spitalizare pentru Covid-19, în aprilie 2022, a avut loc în capitala spaniolă.

Vargas Llosa a devenit, în februarie, primul autor de limbă nonfranceză care a intrat în Academia Franceză, fondată în 1635.

În 1963, a publicat primul său roman, „Timpul eroului”, o poveste bazată pe propria sa experiență, despre adolescenți care se luptă să supraviețuiască într-o academie militară brutală.

Schimbarea socială a fost o temă-cheie în operele sale literare, iar în 1990 a candidat fără succes la președinția statului Peru. La trei ani după această înfrângere, Llosa a devenit cetăţean spaniol.

În 2010, comisia pentru Premiul Nobel i-a acordat Premiul pentru Literatură.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.