Ion Caramitru a anunțat că din pricina tăierilor bugetare ordonate de Ministerul Finanțelor, a fost forțat să concedieze 54 de oameni din TNB, iar Marius Bodochi a recunoscut că a fost forțat să pună pe liber toți colaboratorii, pentru că nu mai are cu ce să-i plătească.

Tot Bodochi a venit însă cu o completare care pare să “ascundă” o soluție: “Lucrurile sunt grave, dar se pot rezolva, cu onorarii mai normale. Situația e gri, încă nu e neagră”.

Am vrut să vedem ce înseamnă afirmația “onorarii mai normale”. Sunt salariile de acum prea mari? Iată ce ne-a declarat Marius Bodochi despre grila de salarizare fixată în 2017:

“Sunt onorarii mari, sunt onorarii mici. Depinde de actor. Pe lângă salariul ca angajat al unui teatru, un actor poate câștiga și din colaborări. Un actor care muncește și care e solicitat poate încasa și 2.000 de euro pe lună. Pentru personalul tehnic, salariile sunt bune, între 2.500 de lei și 3.500 de lei, pe lună, net”.

“Situația e critică, ne aflăm într-o gaură neagră, căutăm soluții, pentru că nu putem abandona oamenii, de azi pe mâine”

Pe moment, Marius Bodochi se arată îngrijorat că nu va putea păstra tehnicienii, “oamenii nevăzuți, devotați, fără de care teatrul nu ar fi posibil”: “Rămânem fără mașiniști… Va trebui să împing eu decorurile pe scenă… O să le împing. Situația e critică, ne aflăm într-o gaură neagră, căutăm soluții, pentru că nu putem abandona oamenii, de azi pe mâine”.

Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, despre votul din diaspora: „Vor ca România să fie mai bună, să semene cu ce cunosc ei în Occident”
Recomandări
Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, despre votul din diaspora: „Vor ca România să fie mai bună, să semene cu ce cunosc ei în Occident”

“Scădem costurile de producție. Facem decorurile sau costumele din materiale mult mai ieftine”

Printre soluțiile pe care le are în vedere șeful de la Teatrul Dramaturgilor Români se numără parteneriate cu firme private și spectacole mai ieftine: “Am decis că ar fi bine să avem spectacole cu costuri mici și cu profit mai mare. Să fie încasările mari și din încasări să putem plăti oamenii. Ca la privat. Asta nu înseamnă să creștem prețurile la bilete, ci să scădem costurile de producție. Să facem decorurile sau costumele din materiale mult mai ieftine, de pildă”.

Managerii, salarii triple față de actori

Salarizarea în instituțiile de spectacole a fost stabilită prin Legea nr.153/2017 și se aplică deopotrivă în teatrele aflate în administrarea primăriilor sau în cea a Ministerului Culturii.

Șef din Coaliția lui Cumpănașu, consilier personal al lui Orban, numit în CA la Poștă. Toată familia sa ocupă funcții publice
Recomandări
Șef din Coaliția lui Cumpănașu, consilier personal al lui Orban, numit în CA la Poștă. Toată familia sa ocupă funcții publice

Pentru un manager de instituție, salariul de bază este între 10.529 și 14.038 de lei lunar, pentru un actor, salariul de bază este de 5.212 lei, treapta I, iar pentru un actor debutant – 3.610 lei. Un machior sau un peruchier câștigă cel mult 4.130 de lei lunar, salariul de bază, iar un plasator sală sau un controlor de bilete – 2.900 de lei lunar.

Atât actorii, regizorii, coregrafii, dirijorii, cât și tehnicienii din teatre sunt încadrați la “funcții de execuție”.


Citește și:

Concedieri masive în teatre, după ce Guvernul și Firea au tăiat bugetul instituțiilor culturale! 54 de oameni au fost dați afară de la TNB, 31 de la ARCUB!

La ce clinică s-a tratat de COVID Anamaria Prodan și ce tratament a luat: „Am urmat schema asta pe care medicii lui...
PARTENERI - GSP.RO
La ce clinică s-a tratat de COVID Anamaria Prodan și ce tratament a luat: „Am urmat schema asta pe care medicii lui...
GEST FABULOS făcut de Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu după ce acesta a ajuns sărac lipit
PARTENERI - PLAYTECH
GEST FABULOS făcut de Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu după ce acesta a ajuns sărac lipit
Horoscop 5 decembrie 2020. Taurii își pot provoca singuri o pagubă sau mai multe mari sau mărunte
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2020. Taurii își pot provoca singuri o pagubă sau mai multe mari sau mărunte
O bătrână de 99 de ani din Croația a supraviețuit, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Ce spun medicii
Știrileprotv.ro
O bătrână de 99 de ani din Croația a supraviețuit, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Ce spun medicii
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV