Un marș roz a avut loc sâmbătă după-amiază de la casa părinților din Rambervillers, în memoria fetiței de 5 ani, Rose-Izabela, ucisă pe 25 aprilie și găsită goală într-un sac de gunoi, relatează site-ul canalului public francez de televiziune France 3.
Populația a fost invitată de părinți să se adune în fața casei lor de pe rue du Cheval Blanc și apoi să defileze într-o procesiune spre centrul orașului. Ei au dorit ca participanții să poarte o haină roz sau o floare de aceeași culoare, în memoria fiicei lor.
Potrivit jandarmeriei, în jur de 500 de persoane s-au alăturat marșului, pentru a sprijini familia. Vecini, oameni necunoscuți precum și mulți membri ai comunității românești au răspuns apelului celor doi părinți.
Rambervillers : Marche blanche en cours en hommage à la petite Rose.
— Réalité Actuelle (@ReaActuelle) April 29, 2023
Image terrible ou la maman s'évanouit pendant la marche.
Combien de crimes faudra t'il encore pour que Justice soit réellement faîte ! pic.twitter.com/QYYP6J4MiZ
Copleșite de durere, Bianca, mama fetiției, și bunica micuței s-au prăbușit de mai multe ori în timpul marșului. Mai multe persoane au scandat „dreptate pentru Rose”. La final, doar un unchi al micuței a luat cuvântul, pentru a le mulțumi tuturor celor prezenți și, de asemenea, pentru a cere să se facă dreptate.
Joi, 27 aprilie, un adolescent de 15 ani a fost inculpat de procurorul Frédéric Nahon sub acuzația de omor a unui minor și plasat în arest preventiv.
Primele rezultate ale autopsiei efectuate fetiție au arătat că aceasta nu a fost violată. Trupul copilei nu va fi restituit familiei pentru înmormântare până la încheierea examinărilor suplimentare care ar trebui să dureze încă câteva zile.
Trupul copilei de 5 ani a fost descoperit marți, 25 aprilie, într-un sac de gunoi, dezbrăcată, într-un apartament din Rambervillers, la câteva sute de metri de casa fetei. Cu o oră înainte, mama anunțase la poliție dispariția ei.
Rose tocmai își sărbătorise a cincea aniversare, nu cu mult timp în urmă. Ea avea o soră mai mare de 13 ani, pe nume Noemi, și un frățior nou-născut de nouă luni.
În ziua dispariției ei se juca cu o minge într-o piață din apropierea unei case proprietatea familiei ei și pe care părinții veniseră să o renoveze, pentru a o putea închiria.