La marșul care va începe de la ora 15:00 și va avea traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei, și-au anunțat participarea ambasadorii mai multor state, precum Suedia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA.
Fiecare acțiune de condamnare a violenței împotriva femeilor ne aduce mai aproape de o lume în care femeile trăiesc în siguranță.
Vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile care au fost sau sunt nevoite să supraviețuiască violenței.
Vrem să denunțăm public violența asupra femeilor și să condamnăm comportamentul agresorilor. În fiecare zi suntem martori la agresiuni asupra femeilor care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român.
Femeile sunt prizoniere într-o cultură a violenţei în care victimele sunt sistematic acuzate, stigmatizate, învinovățite, au transmis organizatorii.
Foto: Sorin Cioponea
În România, din 36.245 de fapte de violenţă în familie sesizate în 2017, au ajuns în instanţă doar 4% (1.491 inculpaţi), iar o femeie din patru a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014). 90% dintre victimele care cer ordin de protecţie sunt femei, mai spun organizatorii marșului.
Ca urmare a evenimentelor ce vor avea loc în Capitală, sâmbătă, 20 octombrie, între orele 16-17, traficul se va restricţiona în centrul Capitalei, în condiţiile în care se va desfăşura un eveniment de prevenire şi combatere a tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor. Zonele vizate sunt Parcul Colţea – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei – punct final pe trotuarul de la intersecţia Bd. Lascăr Catargiu cu Bd. Iancu de Hunedoara.
Citește ce restricții de trafic sunt în ziua de 21 octombrie în București.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro