Mărturiile cutremurătoare ale românilor întorși din Turcia: «Erau tancuri pe autostradă și se auzeau bubuituri peste tot»

Comentează
Arhiva foto

Au trăit lovitura de stat din Turcia pe viu, dar au avut norocul să ajungă acasă în siguranță! Câțiva români s-au întors azi dimineață la Galați cu autocarele care au plecat din Istanbul chiar în timpul izbucnirii revoltei. În timp ce aceștia răsuflă ușurați, alți călători, obligați de diverse urgențe să ia drumul Turciei, se urcă în autocare cu inima strânsă...

Arhiva foto

Azi dimineață, la Galați au ajuns primele autocare venite din Istanbul după izbucnirea conflictului din Turcia. În stație, o mamă cu chipul crispat de îngrijorare așteaptă mașina în care se află fiul ei, plecat cu o bunică în vacanță larude. Știe ca este bine, a vorbit cu el la telefon, dar spune că nu se poate liniști până nu-l vede.

În sfârșit, mașina în care se află băiatul ajunge în autogară, iar din el coboară și Niculina Maxim împreună cu nepotul ei de 7 ani. ”S-a auzit că se trăgea, pe drum am văzut şi tancuri. Am plecat înapoi spre Galaţi mai devreme din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Turcia. Aveam şi copilul mic cu mine și ne-a fost

Arhiva foto

teamă. În plus, mi-e frică şi pentru fata mea care este stabilită la Istanbul”, a spus femeia. Aura Maxim, nora ei, își strânge în brațe copilul. ”Am stat cu teamă, cu sufletul la gură, după tot ce am auzit şi văzut la televizor. Am ţinut legătura cu soacra, fiul şi rudele de acole pe internet. Soacra şi fiul s-au întors mai devreme în ţară, de frică. Sunt fericită că mi-am luat iar băiatul în braţe şi că nu a păţit nimic”, a spus Aura Maxim.

Cea mai grea cursă

Șoferii autocarelor povestesc și ei cum a fost cea mai grea cursă din viața lor. ”Erau tancuri pe autrostradă și se auzeau bubuituri peste tot. Călătorii erau foarte speriați și abia am reușit să-i mai liniștim. Se lăsau în jos la podea când auzeau că se trăgea. Am apucat să ieşim din vamă exact înainte să o închidă”, a spus Stelian Chiuruşniuc, un şofer român.

O parte dintre ei șoferi sunt turci și încă se tem pentru siguranța celor dragi. Selcuk Gorgor, colegul lui Stelian, are familia într-o suburbie a Istanbulului. Trebuia sa aibă grijă de călători, trecea printre tancuri, dar se gândea şi la ai lui. ,”Am reuşit să vorbesc cu familia, se trăgea. Le-am spus să se aprovizioneze pe unde mai găsesc că atunci nu se ştia ce se întâmplă. Nu ne aşteptam să ni se întâmple aşa ceva la noi acasă “, spunea Selcuk Gorgor.

Pleacă în Turcia de voie, de nevoie

În timp ce acești călători răsuflă ușurați, alții se pregătesc cu inima strânsă să plece în Turcia, mânaţi de urgenţe medicale, ori dorind să se întoarcă acasă, în Turrcia. Câteva persoane, majoritatea gălăţeni, dar şi o familie de turci stabiliţi în Galaţi, au urcat duminică la prânz în autocarul spre Istanbul. Maşina a plecat mai mult goală. Chiar dacă, de obicei, cei mai mulți călători se urcă la Constanţa este clar că acum autocarul nu va ieşi din ţară la capacitatea maximă, de 48 de pasageri.

Arhiva foto

”Plecăm la Istanbul de nevoie, la o clinică. Stau cu teamă, dar trebuie să mergem pentru consultul copilului, altfel nu am pleca. Sunt eu soţul şi fetiţele, cea mare este bolnavă. Este o urgenă medicală, avem programare pentru mâine la ora 13.00. Am ales acesată varinată, cu autocarul, am ales special şi o firmă de transport turcească.

Arhiva foto

Am spus noi că aşa e mai sigur decât cu avionul, ca să nu trecem prin aeroport. Nu avem de ales”, spunea Daniela Arsenie Constantinescu.

Kamer Nzayi este un cetăţean turc stabilit în Galaţi. Şi el a plecat cu autocarul la Istanbul unde are familia extinsă. Pleacă vreo câteva zile în vacanţă la rude. ”Am fost afectat de ce am văzut dar acum este linişte. Turcia este o ţară puternică şi mare, nu contează ce au vrut cîteva mii de «gunoieri»”, a spus Kamer.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!