După cum au declarat martorii oculari, dispozitivul exploziv se afla într-o pungă, pe capota SUV-ului parcat. Era acoperit cu scutece murdare.

În jurul orei 8.00, bărbat și un fiul său de 6 ani au ieșit din apartament. Victor a observat un obiect suspect pe mașina. A vrut să-l ia, ca să-l arunce la gunoi, iar în momentul în care a atins punga, a avut loc explozia.

Tatăl, fiul său, pe care a încercat să-l protejeze, și un trecător, un bărbat de 43 de ani, au fost răniți. Au fost transportați la spital cu ambulanța la spitalul Skit. Mișaciev este cel mai grav, fiind în pericol de a-i fi amputată mâna. Copilul a fost tăiat la cap, iar celălalt bărbat are răni la brațe și picioare.

Afaceristul deține compania Șaker Group, care include baruri „Coyote Ugly” în Moscova, Kazan, Skt. Petersburg, dar și în Koln (Germania) și Sinagpore. El deține și discotecile Dirty (Moscova) și Bunin (Ekaterinburg). Are acțiuni la 13 companii, în principal legate de industria de catering.

Mașina unui afacerist rus a fost aruncată în aer, la Moscova. Bărbatul a fost grav rănit, când a vrut să arunce punga cu scutece murdare în care se afla bomba | VIDEO
Clubul lui Mișaciev

Anchetatorii consideră că „disputele de afaceri” sunt „cele mai probabil motiv pentru tentativa de asasinat”.

Nu există suspecți în acest moment. Parchetul a deschis un dosar penal în temeiul articolului „tentativă de omor a două sau mai multe persoane”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.