Plângerea doctoriţei Elena Voicu a fost depusă la Ministerul Sănătăţii ieri, pe 11 aprilie. În ea, medicul de la ATI reclamă „presiunile şi conduita incorectă din data de 10 aprilie 2024, a lui dr. Bogdan Socea, managerul Spitalului, şi a directorului medical, dr. Dimitriu Mihai”.

Pe 10 aprilie, în preziua dezvăluirilor din presă despre decesul a 20 de pacienţi, cei doi, spune dr. Voicu, „au venit în secţia ATI şi au avut un discurs denigrator la adresa mea, în prezenţa tuturor medicilor ATI şi a asistentelor prezente în tură. Au spus că scopul acestui discurs este să dezmintă zvonul legat de spital despre revocarea lor din funcţia de conducere.”

„M-au acuzat că aş responsabilă de filmări”

Doctoriţa mai spune că managerul spitalului şi directorul medical au acuzat-o indirect, într-o „manieră incorectă, că aş fi responsabilă de acele filmări şi declaraţii apărute în presă în ultimul timp şi că, atâta timp cât vor fi ei la conducere, doctoriţa Pompilian Florina va rămâne şefa secţiei ATI, asigurând totodată personalul că eu nu voi mai fi niciodată şefă de secţie, atâta timp cât vor fi ei la conducere.”

„Aceasta înseamnă”, spune dr. Voicu, „că dacă se va scoate la concurs postul de şef de secţie ATI, acesta ar fi asigurat actualei şefe de secţie, eu nu aş avea nicio şansă la ocuparea acestui post – iar acest fapt nu poate fi trecut cu vederea şi nu poate rămâne fără consecinţe, dată fiind conduita incorectă, discrimatorie, de mobbing (exercitarea stresului psihic asupra cuiva la locul de muncă – n.r.) şi bulliyng şi chiar cyberbullying (bullying prin folosirea tehnologiilor digitale – n.r.).”

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În plângerea sa, dr. Elena Voicu aminteşte şi faptul că „în perioada cea mai grea, şi anume în pandemie, am condus secţia ATI, secţie care la un moment dat a avut două departamente de ATI covid şi un departament de ATI noncovid, dispuse în trei locaţii diferite. De asemenea, tot eu am condus secţia în perioada în care s-a desfăşurat acreditarea spitalului, la care am avut un aport semnificativ.”

Fosta şefă de la ATI îşi încheie sesizarea, rugându-i pe cei de la Ministerul Sănătăţii „să intervină, potrivit prerogativelor, pentru a readuce în matricea legală situaţia raporturilor de serviciu, de muncă şi manageriale din Spitalul Sf. Pantelimon.”

Directorul spitalul: „N-a fost vorba de nicio presiune”

„Ştiu de sesizarea doamnei doctor, mi-a fost citită azi de către cei de la Corpul de Control al ministrului sănătăţii”, a precizat directorul Spitalului „Sf. Pantelimon”, dr. Bogdan Socea, contactat telefonic de Libertatea. 

Dr. Socea neagă acuzaţiile care i se aduc şi spune că în acea zi, de 10 aprilie, la secţia ATI a fost şedinţa de raport de gardă şi „n-a fost vorba de nicio presiune. Erau de faţă 9-10 medici şi 10 asistente care pot confirma asta. Am spus în şedinţă că ştiu cine a filmat, dar mă refeream la o filmare mai veche, apărută în spaţiul public, cu o ţeavă de apă de la subsol care picura. În acele imagini apar şi nişte asistente, iar juristul spitalului a stabilit cine a făcut filmarea”.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Cât despre sprijinul declarat pentru actuala conducere de la ATI, managerul spitalului spune că el doar a precizat că o susţine pe actuala şefă, aşa cum a susţinut-o şi pe fosta şefă.  

Potrivit dr. Bogdan Socea, Corpul de Control din Ministerul Sănătății va reveni luni în Spitalul „Sf. Pantelimon”, iar atunci „va verifica şi această sesizare, făcută de doamna dr. Voicu.”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

1Gin   •   14.04.2024, 11:01

Știe cine a filmat țeava, și asta pare o amenințare.

bozo76   •   13.04.2024, 02:46

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.

Crisiana   •   13.04.2024, 00:20

Daca ministrul sanatatii Dr Rafila a spus ca ancheta a iesit bine in favoarea directorului de la [Spitalul Pantelimon asha va trebui sa fie. PSD va face totul sa-l ajute pe Rafila. Este in joc renumirea lui la OMS Nu pare ca l-au pus pe lista europarlamentarilor.. Ca ministru al sanatatii Rafila trebuia sa stie ce se petrece in spitalele din Romania. Dar nu a prea avut timp.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI