Procurorii DIICOT au găsit asupra medicului Lucan un jurnal în care acesta își nota intimitățile de natură judiciară și în care își planifica pașii de urmat pentru a scăpa de investigațiile procurorilor de la crimă organizată, afirmă surse judiciare.
Potrivit acestora medicul era supărat între altele pentru că procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, „este impenetrabil”, ceea ar denota dorința doctorului de a oferi bani pentru a scăpa mai ieftin în dosarul penal.
Aceleași surse arată că în luna iulie 2017, „având cunoștință că este vizat într-un dosar, a notat că avocata lui trebuie să facă cerc protector în jurul său și să facă un sistem relațional în locul său cu oamenii din sistemul judiciar, precum procurori, judecători, poliție sau SRI”.
Avocata care s-a prezentat inițial la DIICOT pentru apărarea medicului, Alice Drăghici, nu îl mai reprezintă, afirmă surse citate, care mai arată că doctorul l-ar fi analizat îndelung pe procurorul care instrumenta dosarul său.
Potrivit acestor surse medicul ar fi notat în jurnalul său detalii profunde din viața anchetatorului în cadrul unui amplu studiu de caz.
Între maximele preferate notate de medic în jurnal s-ar afla „Vrei să prinzi pește,fă-te cârlig..” sau „Cine ridica sabia asupra mea, îi va cădea mâna..”, mai spun sursele Libertatea.ro.
Burdușit cu bani
Lucan a surprins anchetatorii încă din primele momente ale întâlnirii de la DIICOT Central.
După sosirea sa și începerea audierilor, spun surse judiciare, asupra medicului Lucan s-ar fi găsit aproximativ 5000 de euro.
Banii au fost confiscați de către anchetatori pentru acoperirea prejudiciului în eventualitatea unei decizii definitive de condamnare.
După acest episod anchetatorii luau în considerare opțiunea de a dispune o percheziție corporală amănunțită a doctorului pentru a vedea ce alte bunuri ascunde asupra sa, potrivit acelorași surse.
Medicul urolog Mihai Lucan și fiul acestuia, Valerian Ciprian, au fost reținuți de procurorii DIICOT, după ce casa acestora a fost percheziționată de procurorii de la crimă organizată, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave.
Mai precis, aceștia ar fi făcut trafic cu serviciile medicale specifice prestate de către angajații acestei unități sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparținând societății Lukmed, entitate prin intermediul căreia aceștia și-au promovat interesele.
După judecarea propunerii de arestare preventivă magistratul de la Tribunalul București a respins cererea procurorilor DIICOT și a stabilit ca medicul, fiul acestuia și un alt inculpat să fie elberați și cercetați sub control judiciar.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_87b0c48ed89b564ceca40bdd11821937.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_00b048ff9aa0b99223697c23a1dac085.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_591376d78109227c65d2034a6facc4a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0f1f1ca87784d8b4a24aa13d0c1197c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6ca69d82abccc5c7bb6f3d6478f855a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/12/mihailucan.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/aplicatie-frauda-bancara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/captura-de-cocaina--imagine-cu-caracter-ilustriv--foto-profimedia-e1778871445938.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c0ca598c1a7b64ee66a766bb9ff91a8f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_00452bbbcc56a9bf0ecc2cfc4df61640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/oana-roman-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-si-anfdreea-ibacka.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/traian-basescu-e1778875786922.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-1-e1778848001424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-16-mai-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/prim-plan-al-unei-plati-cu-cardul--foto-hepta-e1778864834456.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-in-romania-caz-marinescu-isterie-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-vandut-pizza-balcon-oslo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lidl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/eveniment-organizat-la-oradea-de-camera-de-comert-elvetia-romania-5.jpeg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/15-05-20265stirigeneralistethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta8006283-scaled-e1778856494361.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.