Niculae Creţu are 14 ani şi trăieşte într-o casă cu poartă albastră din satul dobrogean Lipniţa, la 10 kilometri sud de Ostrov și de brațul Dunării. 

Niculae vrea să se facă mecanic auto, deşi e genul de elev care se descurcă mai bine la română decât la ştiinţele exacte. E timid şi gânditor, foloseşte cu naturaleţe cuvinte noi precum “anticipat” sau “adaptat”.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Niculae s-a gândit în pragul casei la mesajul pentru ministrul Anisie

Anticipat. Anticipat e mesajul de mulţumire pe care băiatul îl adresează ministrului educaţiei, Monica Anisie. “Doamna ministru, sunt sigur că veţi înţelege situaţia noastră”. De când au fost suspendate cursurile, Niculae, care e în clasa a VII-a, nu a putut să urmeze nici un fel de lecţii. “Şi înainte aveam probleme, când profesorii ne dădeau temele pe telefon. Îmi ziceau să le iau de la colegi. Şi mergeam şi le luam”.

Telefonul lui Niculae a murit. Nu i s-a tras de la crăpăturile din carcasă, era aşa când l-a cumpărat tatăl lui, la mâna a doua. Pur şi simplu, mobilul a închis ochii ecranului şi duhul lui pixelat s-a ridicat la cerurile 5G, printre biţii înaripaţi. 

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Niculae nu s-a îndurat să-l arunce, nu se ştie ce progrese va înregistra tehnologia, poate într-o bună zi smartphone-ul lui va putea fi reparat. 

Cum să ceri zahăr de la Ministerul Educației 

Nu avea acces la internet de pe el, că asta înseamnă o cheltuială de câteva zeci de lei, iar familia lui are un buget lunar, cu tot cu alocaţiile de la stat, de vreo mie de lei. Dar măcar Niculae putea vorbi la telefon cu colegii sau cu bunicii din satul vecin.

Nimeni din familia Creţu nu are telefon. Caz în care comunicarea cu restul lumii se desfăşoară după rit vechi: dacă vrei să vorbeşti cu cineva, te duci şi strigi la poartă. Un scenariu de aplicat doar dacă vrei să ceri nişte zahăr de la Ministerul Educaţiei. Dar dacă vrei să înveți e mai greu.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Cât tatăl e pe câmp, cu oile, Niculae are grijă de Adelina

La internet, băiatul avea acces doar la orele de informatică de la şcoală. “Ce făceam la orele astea? Ne punea să scriem compuneri, să arătăm că ştim să scriem pe calculator şi că ştim să luăm poze de pe internet. De exemplu, dacă era o compunere despre vacanţa de vară, căutam o poză cu soare”.

MApN anunță că a găsit „elemente ale unei posibile drone”, în Insula Mare a Brăilei. Imaginile surprinse de localnici | VIDEO
Recomandări
MApN anunță că a găsit „elemente ale unei posibile drone”, în Insula Mare a Brăilei. Imaginile surprinse de localnici | VIDEO

Şcoala din Lipniţa nu are bibliotecă, nu există vreun loc în toată comuna de unde să împrumuţi cărţi. 

Acasă, Niculae are doar manualele. “Dar sunt mulţi aşa ca mine. La ţară, nu prea are lumea cărţi”.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Satul Lipniţa se află la marginea judeţului Constanţa

“Rechizite? Abia avem bani de mâncare”

Adaptat. Adaptatul e să creşti fără un părinte. Niculae are un frate de 12 ani, Florin, şi o soră de 7 ani, Adelina, care merge la clasa pregătitoare. Mama lor i-a părăsit acum doi ani, s-a dus după alt bărbat, tot în sat. “Mă mai întâlnesc cu ea pe drum. Dar nu vorbim. I-am şi spus, când a plecat, că a terminat-o cu mine”, explică Niculae. Doar Adelina mai vorbeşte cu mama ei.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Florin, 12 ani, fratele mai mic al lui Niculae, îşi ajută tatăl la mânat oile
Cum încearcă avocații lui Mario Iorgulescu să-l scape de pedeapsa la 13 ani de închisoare. „Suferă de leziuni cerebrale din copilărie”
Recomandări
Cum încearcă avocații lui Mario Iorgulescu să-l scape de pedeapsa la 13 ani de închisoare. „Suferă de leziuni cerebrale din copilărie”

“După plecarea mamei, a fost greu la început, dar ne-am adaptat. Şi noi, şi tata”, spune băiatul. Adaptarea asta presupune că Niculae a preluat treburile mamei, “dau cu mătura, fac curat în casă, am grijă de Adelina”. Adelina a învăţat să se spele singură.

Iar tatăl lor, Marian Creţu, a învăţat să gătească. “Prima lui fasole a fost dezastru, pusese prea multă fasole”, râde Niculae.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Marian Creţu munceşte cu ziua pentru a-şi creşte cei trei copii

Tatăl munceşte cu ziua, la stână sau la ferme. 50 de lei pe zi. Dar nu în fiecare zi. Când e chemat. Cam 800-900 de lei ia pe lună. Florin, băiatul lui cel mic, merge cu el, să-l ajute la mânat oile. “Abia avem bani de mâncare, nu mai zic de cărţi sau rechizite”, spune Marian, sprijinit în toiagul de cioban.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Capra Marcela e cea mai bună prietenă a Adelinei

Capra bărboasă Marcela, câteva găini într-o volieră şi o grădină unde vor ieşi cartofi şi ceapă, asta e averea familiei Creţu. “Grădina am săpat-o eu şi tata”, se mândreşte Niculae, care are mâinile cu bătături ca de om mare.

“Vă rog, fiţi grijulie cu noi!”

Adelina visează la păpuşi şi la o bucătărie de păpuşi. De jucat, se joacă cu puii de câine, cărora le fărâmiţează pâine. Înainte de a se hotărî să fie mecanic auto, Niculae şi-a dorit să fie fotbalist. Are o minge dezumflată, cu care încearcă să facă jonglerii ca Ronaldo, preferatul lui. Dintre români, îl place pe Ianis Hagi, pentru că “e talentat şi e din părţile noastre”.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Mâinile lui Niculae sunt bătătorite de la coada sapei

De când s-au suspendat cursurile, Niculae stă acasă şi are grijă de Adelina. Din când în când, se mai strecoară, de mână cu sora lui, pe uliţele satului, până la un tăpşan unde poate bate mingea în voie. “Nu mergem până în centru, că ne văd poliţiştii că am ieşit”.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Pisica de pe bluza Adelinei e singura din casă care are telefon

După ce l-am descusut despre şcoală, Niculae a stat şi s-a gândit şi, aşezat pe scara casei, a ţinut să-i transmită doamnei ministru Anisie următoarele: “Doamna ministru, vă rog să fiţi grijulie cu noi şi să ne ajutaţi să avem cu ce să învăţăm. Să ne daţi internet, cărţi şi… şi un telefon. Ştiu că veţi înţelege situaţia noastră şi vă mulţumesc anticipat pentru ajutor”.

Doamna ministru să fie grijulie. Nu chiar ca o mamă, dar pe aproape, cam cum e statul român cu cetăţenii lui. 

Vin computerele. În octombrie

Niculae nu este un caz izolat. Asociaţia Elevilor din Constanţa estimează că mii de elevi din judeţ sunt în prezent rupţi total de accesul la educaţie. Orele de şcoală au fost înlocuite cu ore de muncă în gospodărie sau în agricultură. 

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Dacă nu se găseşte internet la minister, Niculae se mulţumeşte şi cu o minge care să sară

“Președintele Comisiei de Învățământ a Senatului, Liviu-Marian Pop, a prezentat posibile modificări ale Legii educației naționale, astfel încât să se reglementeze școala online, iar prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat că anul școlar va fi finalizat, fără a menționa însă problema orelor online”, spune Ariana Dudună, vicepreşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Există un proiect, în dezbatere, Euro200, privind achiziţionarea de calculatoare pentru elevi, dar, conform calendarului anexat, abia în octombrie copiii ar putea beneficia de acest ajutor. 

Teme pe e-mail-ul primăriei

La Dobromir, tot în Constanţa, secretara primăriei, Stănuţa Iana, spune că toţi elevii au primit an de an computere, cumpărate cu vouchere, de la Guvern. “Acum problema e că nu toţi elevii au imprimante. Unii trimit temele pe e-mail-ul primăriei, să le printăm noi”, declară doamna Iana.

Elisabeta, învăţătoare de peste 20 de ani în sat, are altă versiune decât cea oficială. “Da, au primit mulţi laptopuri, dar le-au vândut. Din clasa mea, cu 20 de copii, doar cu 7-8 pot face lecţii pe telefon. La unii m-am dus să le instalez eu WhatsApp-ul, peste gard. Cei mai mulţi dintre părinţi nu dau doi bani pe educaţie. Sunt romi musulmani, vorbesc turcă acasă. Copiii lor nu ştiu română. Nu ştiu decât ce aud la şcoală, iar acum n-or să mai audă deloc”, spune învăţătoarea din Dobromir.

FOTO/VIDEO Mesajul unui băiat dintr-un sat dobrogean pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”
Adelina e doar unul dintre zecile de mii de copii români neglijaţi de sistem

Într-o Europă unde examenele se dau online, mii de copii români pasc oile şi bat mingi dezumflate pe maidan, visând la un banal telefon. Sunt un alt fel de copii pierduţi. 

Poate că Niculae Creţu ne va repara, într-o bună zi, maşinile, dar nu vom şti niciodată ce fel de “Amintiri din copilărie” ar scrie el. Pe cele ale lui Creangă nu le-a citit, n-a avut de unde să ia cartea, a văzut doar filmul.

Florin îşi ajută tatăl la oiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19


Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI