„Sunt foarte bucuroasă să fiu primul român ales consilier de comitat în Regatul Unit. Este o zi cu adevărat frumoasă”, a declarat Alexandra Bulat, după ce a aflat rezultatul alegerilor.

„Oricare ar fi opiniile politice, avem nevoie de mai mulţi imigranţi în politică, indiferent de partid (…), pentru că politica locală ne afectează pe toţi în mod egal şi toţi trebuie să fim reprezentaţi”, adaugă ea.

Anterior activistă pentru drepturile cetăţenilor europeni în Regatul Unit şi voluntară în cadrul unor organizaţii pentru apărarea drepturilor imigranţilor, Alexandra mărturiseşte că până la anunţarea rezultatului referendumului privind Brexit nu a interesat-o politica.

„Acela a fost momentul când mi-am dat seama că de fapt deciziile din politică mă afectează şi au un impact direct asupra mea”, explică românca implicată acum în politica britanică, după ce în anul 2017 a devenit membră a Partidului Laburist.

Ea are un mesaj şi pentru românii şi ceilalţi cetăţeni europeni stabiliţi în Regatul Unit.

„În urmă cu opt ani nu eram implicată deloc. Nici măcar nu ştiam că pot vota în această ţară. Iar acum sunt primul român ales consilier de comitat. Sper că aceasta le va trimite un mesaj tuturor de toate naţionalităţile şi minorităţile etnice, acela că vă puteţi implica. Dacă eu o pot face, oricine o poate face. I-aş încuraja pe toţi să-şi facă vocea auzită”, a îndemnat Alexandra Bulat.

Are doctoratul la Cambridge

Potrivit Adevărul, Alexandra Bulat trăieşte în Regatul Unit încă din 2012, a absolvit Facultatea de Sociologie şi Studii Media în 2015, la University College Londra, iar din 2020 a devenit doctor în sociologie politică şi studii de migraţie la Cambridge.

Alexandra a avut peste 15 locuri de muncă, de la joburi de studenţi, la început, până la proiecte de cercetare la University College London, British Library şi London School of Economics. A lucrat ca asistent de cercetare, asistent universitar, intervievator, translator, proofreader şi mentor.

Citeşte şi:

Cum a păcălit un brașovean zeci de români ca să le închirieze autorulote

Urs filmat la Sinaia în timp ce rupe un coş de gunoi în căutare de hrană. Cum comentează primarul

Harta Maratoanelor Vaccinării din țară. Cîțu: 5 persoane s-au imunizat pe minut la cel din Capitală

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Observatornews.ro
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
Știrileprotv.ro
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021
PUBLICITATE
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021