„Iubiţi pelerini, pentru a putea purta crucea multor suferinţe şi încercări pe care le-a adus pandemia actuală şi pentru a simţi ajutorul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, este necesar să ne întărim în credinţă, să sporim rugăciunea şi să săvârşim fapte de ajutorare a celor bolnavi şi neajutoraţi. În acest sens, pelerinajul din anul acesta la moaştele sfinţilor poate fi un moment de înnoire duhovnicească, de vindecare sufletească şi trupească pentru toţi”, a transmis Patriarhul în mesajul publicat de agenția de știri a Patriarhiei, basilica.ro. 

Patriarhul Daniel face apel la credincioşi să respecte măsurile sanitare hotărâte de autorități şi să asculte de medici.  

„Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm şi să le cultivăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autorităţile competente. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ocrotească poporul nostru şi pe toţi oameni de orice primejdie, dar mai ales de boli molipsitoare şi aducătoare de moarte”, a mai transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În urmă cu o săptămână, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj către „toți credincioșii și clericii” din România, pe care i-a îndemnat să respecte măsurile de protecție recomandate de autorități și să asculte sfaturile medicilor, în contextul în care țara se confruntă cu valul 4 al pandemiei de coronavirus. La acel moment, Preafericitul Daniel n-a vorbit deloc despre campania de vaccinare.

Pe 26 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, iar pe 27 octombrie, pe Sfântul Dimitrie cel Nou, numit şi ocrotitorul Bucureştiului.

Anul acesta, conducerea BOR a anunţat, într-un comunicat, că pelerinajul anual, organizat la aceste date, va dura o săptămână, din 21 octombrie până pe 28 octombrie, „în condiţii de reală siguranţă”. 

Vineri, în a doua zi a pelerinajului organizat de Patriarhie de sărbătoarea Sfântului Dumitru, au fost credincioşi mult mai puţini la coadă, în comparaţie cu anii de dinainte de pandemie, când aşteptarea se făcea pe mai multe şiruri şi se prelungea târziu în noapte. 

Citeşte şi:

Mai mulți tineri din Marea Britanie, înţepaţi în discoteci pentru a li se injecta droguri. Trei bărbați au fost arestați

Alec Baldwin, prima reacție după ce a împușcat mortal o femeie pe platoul de filmare

Simona Halep, eliminată în sferturi de la Kremlin Cup. De luni, va ocupa locul 17 mondial

CTP: Ca să mă duc la teatru, îmi trebuie certificat verde. Ca să mă duc la biserică, nu

Fiul lui Zoltan Crișan a vorbit despre ultimii ani: „Tati a murit sărac, dar n-a cerșit niciodată”
PARTENERI - GSP.RO
Fiul lui Zoltan Crișan a vorbit despre ultimii ani: „Tati a murit sărac, dar n-a cerșit niciodată”
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Crezul medicului iranian care salvează copii nenăscuți. O tragedie l-a făcut pe Hadi Rahimian să nu mai ridice neputincios din umeri în faţa unei mame disperate
Observatornews.ro
Crezul medicului iranian care salvează copii nenăscuți. O tragedie l-a făcut pe Hadi Rahimian să nu mai ridice neputincios din umeri în faţa unei mame disperate
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie