Metrorex anunță că trenurile vor circula la intervale de până la 10 minute în orele de vârf. Care este motivul

 2 comentarii

Metrorex a anunțat vineri că programul de circulație a trenurilor de metrou, pe toate magistralele, va suferi modificări din cauza neasigurării numărului suficient de trenuri de către Alstom Transport S.A., societatea care asigură serviciile de mentenanță a trenurilor de metrou, potrivit unui comunicat de presă.

„În perioada următoare, intervalele de circulație ar putea ajunge până la 10 minute în orele cu vârf de trafic”, transmite Metrorex, fără a preciza data la care vor începe problemele în asigurarea numărului necesar de garnituri de metrou.

Metrorex mai anunță că „va aplica operatorului de servicii de mentenanță, Alstom Transport S.A., toate sancțiunile legale și contractuale pentru situația creată pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate conform prevederilor contractuale.

„Înțelegând disconfortul creat călătorilor, personalul Metrorex care organizează și supraveghează circulația trenurilor de metrou va lua măsuri operative pentru asigurarea unor intervale de succedare a trenurilor cât mai apropiate de graficele normale de circulație, în scopul limitării efectelor survenite ca urmare a acestei situații neplăcute”, încheie operatorul.

Este al doilea an la rând în care călătorii sunt afectați de disputele dintre Metrorex și Alstom. Problemele au apărut la mijlocul lunii iulie 2022, când Metrorex a anunțat că unele garnituri au fost retrase din circulație. Pe 15 iulie, din 82 de trenuri au mai circulat doar 43, iar timpul de așteptare a crescut.

Anul trecut, întârzierea în asigurarea mentenanței a fost pusă pe seama datoriilor pe care Metrorex le are la Alstom. Vineri, reprezentanții Metrorex au transmis că sunt cu plățile la zi către Alstom.

Mentenanța trenurilor de metrou bucureștene este asigurată, din 2004, de compania franceză Alstom.

Într-un București cu aproape două milioane de mașini, aflat pe locul al șaselea în Europa din punctul de vedere al aglomerației rutiere, metroul vine ca o gură de aer pentru mobilitatea urbană. Potrivit statisticilor oficiale, în jur de 600.000 de oameni circulă zilnic cu metroul, cel puțin jumătate dintre ei pentru a merge și a se întoarce de la locul de muncă dimineața și după-amiaza, la orele de vârf: 7.30-10.00 și 16.30-19.00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    CamelianPropinatiu 19.05.2023, 18:43

    Probabil trendul e spre o grevă și în transporturi.

  • Avatar comentarii

    nasty1 19.05.2023, 18:48

    De aia vor PSD si PNL sa-l pastreze pe Grindeanu la Ministerul Transporturilor? :))) Sau la esecuri (trenuri care iau foc, deraieri, timpi mari de asteptare la metrou) altii sunt de vina, iar Grindeanu e doar cu taiatul panglicilor la fiecare 10 km de autostrada?

ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește