EXCLUSIV. Corespondentul Libertatea din Kiev, o noapte în stația de metrou Universitet, unde s-a adăpostit de rachetele rușilor, alături de sute de oameni
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O parte a presei internaționale a părăsit Kievul, după ce rușii au anunțat marți că vor ataca două obiective și au cerut oamenilor să plece din zonele vizate. Armata lui Vladimir Putin a început prin a bombarda turnul televiziunii. Și noaptea e tânără, abia a început.
Cuprins:
- Explozia care ne-a convins să ne adăpostim
- Omul ne face semnul crucii
- Femei și bărbați cu ochii în telefoane
- Regula poliției care păzește metroul: fără poze
- „Tovarăși, se întâmplă evenimente deosebite la Kiev”
- În 1991, au ales să nu trimită tancurile
- „Crezi că Putin va activa opțiunea nucleară?”
- Rușii și ucrainenii
de Mircea Barbu (Kiev)
Internetul funcționează la 87 de metri sub pământ. Asta e o știre care permite transmiterea tuturor celorlalte știri. Suntem în stația de metrou Universitet, cam la trei blocuri de 10 etaje sub pământ.
Universitet, în care se intră din zona Universității de stat din Kiev, e unul dintre cele mai vechi și importante noduri ale metroului din Capitală. A fost deschisă în 1960, în prima tranșă a construirii metroului kievean. Are 87 de metri adâncime. Nu departe de aici este Arsenalna, cea mai adâncă, unde alte sute de oameni s-au refugiat și mai jos, la 105,5 metri adâncime.
Explozia care ne-a convins să ne adăpostim
N-am ales în funcție de adâncime, pur și simplu Universitet a fost mai aproape de apartamentul unde locuiam și pe care l-am părăsit în urma alarmelor repetate, care au umplut marți după-amiaza aerul polar al orașului. Apoi au început exploziile.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a postat momentul în care turnul de televiziune s-a îmbrăcat în roșul de la suflul exploziei. Asta ne-a convins să mergem în adăpost.
Omul ne face semnul crucii
Ca să ajungem, am grăbit pasul și am tras de geanta cu mâncare printre mașini boțite de explozii. Geanta e grea și, mai ales, nesănătoasă, plină de pâine și alți carbohidrați, un nutriționist ne-ar interzice-o.
La intrarea unei clădiri din apropiere de metrou, un voluntar al gărzilor civile ne zărește din depărtare și face spre noi semnul crucii.
Coborâm în grabă scările lungi spre Universitet. Ultimul lucru pe care-l zărim e lumina care se stinge pe bulevardul Taras Șevcenko, în al cărui cap se aflau blindatele ruse cu celebrul semn Z pe ele.
Femei și bărbați cu ochii în telefoane
Coborâm și poposim pe peronul legendar de la Universitet, imens, care mi se pare lung cât un teren de fotbal și lat cât unul de tenis. „Are 100 de metri lungime și 20 lățime”, îmi confirmă un voluntar. E cald, uscat, printre tineri și oameni civilizați, cu ochii în telefoane, locul ideal de înnoptat, dacă faci abstracție că ești în cel mai absurd conflict al acestor decade de început ale mileniului 3.
A început cu niște zone separatiste undeva în estul îndepărtat al Europei, s-a transformat într-un atac pe scară largă dintre o țară cu 144 de milioane de oameni și una cu 40 de milioane și riscă să se transforme într-un conflict fără limite geografice sau în privința armelor folosite.
Regula poliției care păzește metroul: fără poze
Coborâm scările lungi dintr-o zonă superbă, cu o cupolă de sticlă și plante. E suprarealist, decorul de film fiind în totală contradicție cu graba sutelor de oameni care au ajuns deja aici și care tot sosesc. Nu e o democrație, nu suntem lăsați să facem poze sau să filmăm, abia apuc să trag câteva cadre înainte ca interdicția să fie formulată apăsat de polițiștii care păzesc stația.
În adăpost sunt circa 200 de oameni. Femei, copii, dar și câțiva bărbați care patrulează pe peronul stației cu mâna pe Kalașnikov și ochii ațintiți spre oricine intră și iese. O fată citește o carte, în timp ce alta trimite poze familiei sau prietenilor.
„Tovarăși, se întâmplă evenimente deosebite la Kiev”
Oamenii și-au adus pături, izoprene, saci de dormit și de-ale gurii. Văd și oameni în vârstă care au coborât în adăpostul improvizat. Sunt cei mai liniștiți.
Ei fac parte din generația care a mai înfruntat o dată ceea ce urmează să vină peste noi în această noapte.
În august 1991, la Moscova se ține sesiunea Consiliului Suprem al URSS. Înalții activiști se confruntă. Chiar dacă Gorbaciov e secretar general, are deja o opoziție fățișă. Dintr-odată, omul de la tribună, pe care istoria l-a reținut drept deputatul Lapin, oprește șocat ședința: „Tovarăși, se întâmplă evenimente deosebite la Kiev”.
În 1991, au ales să nu trimită tancurile
În republica model a Uniunii Sovietice, sute de mii de oameni ieșiseră în stradă. Ei cereau independența. „Să meargă acolo o delegație formată din tovarășii Ruțkoi și Sobceak”. Al doilea era primarul Petersburgului.
E imposibil să nu te gândești, aici, la 87 de metri sub pământ, cum ar fi fost scrisă istoria dacă atunci Moscova ar fi trimis tancurile la Kiev și nu doi înalți activiști de partid, dintr-o conducere unde puterea era infinit mai distribuită decât astăzi.
Ce diferență totuși față de întrunirea de acum câteva zile, când Vladimir Putin a dominat sala fără apel și l-a umilit pe șeful spionajului extern, Serghei Narîşkin. Asta doar pentru că liderul temutului SVR a fost singurul care n-a percutat suficient de repede la dorința conducătorului suprem de a declara independența republicilor separatiste. Era primul pas, toată invazia fusese deja stabilită și poate că vom afla cândva de ce Narîşkin a ezitat, știind ce va urma.
În 1991, la doar câteva luni după ce au ieșit în stradă, 90% din ucrainenii aveau să voteze pentru independența de Kremlin. A fost lovitura de grație pentru Gorbaciov, care a demisionat și a trecut în rezervă Uniunea Sovietică, dar nu și ambițiile de la etajul zăpezilor eterne ale KGB, acolo unde tânărul ofițer Vladimir Putin și miile săi de colegi au jurat răzbunare.
Seara aceasta, 1 martie 2022, este una în care Moscova își ia revanșa. Coloana de tancuri, lungă cât 31 de ani, a ajuns în sfârșit la Kiev. E cu o generație întârziere, dar va conta asta?
„Crezi că Putin va activa opțiunea nucleară?”
Vadim e un tânăr de 34 de ani, fost jurnalist la o revista de tehnologie, care „n-a rezistat în climatul economic”, așa cum îmi explică. E un fel de a spune că presa moare. Dar nu se predă. Stă singur într-un colt, aproape ghemuit. „Mi-am trimis familia în Polonia, iar eu am venit aici să mă ofer voluntar. Nu știu exact ce o să fac, dar aș vrea să ajut cu apărarea orașului”, îmi spune. „Crezi ca Putin va activa opțiunea nucleară?”, mă întreabă el pe mine. Mi se face dor de „tovarășul Sobceak”, primarul din St. Petersburg, care a venit să discute cu oamenii de aici, deși avea la dispoziție jumătate din rachetele nucleare ale lumii.
Rușii și ucrainenii
La capătul peronului, într-o parte lucește o lumină roșie, de veghe. În direcția opusă, dincolo de oamenii care vorbesc între ei, citesc știrile și își sorb cafeaua din pahare de plastic, se văd câteva busturi de marmură. Sunt un elogiu adus universalității literaturii și științei.
Cei 8 sunt, în ordinea în care îi citim: Ivan Franko, Taras Șevcenko, Alexander Bogomoleț, Grigori Skovoroda, Dmitri Mendeleev, Mihail Lomonosov, Alexander Pușkin și Maksim Gorki. Nici unul dintre geniile de lângă noi, vecinii noștri de așteptare din această noapte, nu are nevoie de recomandare. Numai noi, ca planetă, avem nevoie urgent de un medic.
Pentru că ei, cei de acum o jumătate de secol, au putut învecina patru ucraineni și patru ruși, pe peronul splendid al unei stații de metrou, în care pătrunzi ca într-o grădină botanică, iar noi n-am putut decât să venim unii împotriva celorlalți. Unii cu tancurile ca să-i caute și să-i pacifice, cu ajutorul obuzelor, pe cei din adăpost.
La 20.00 ușile grele de metal ale stației de metrou Universitet se închid. Scările rulante se opresc din uruitul metalic repetitiv. Ne întindem sacii de dormit pe jos, scoatem mâncarea și înfulecăm în tăcere. E prima masă din zi.
Două garnituri de metrou sunt pline cu oameni care se pregătesc să înnopteze la 80 de metri sub orașul asediat.
***
Libertatea nu relatează pentru state, Guverne sau coaliții militare, ci pentru societate. De aceea, obiectivul nostru e să aducem fapte și perspective din direcții diverse. Ne adresăm oamenilor obișnuiți, care sunt victimele lipsei de informare peste tot în lume, mai ales când apar conflicte sau războaie. Cu o veche expresie a presei: noi scriem nu pentru cei care trimit copiii altor oameni pe front, ci scriem pentru cei ai căror copii sunt trimiși pe front. Puteți citi corespondențele de la Kiev și de la Moscova aici.
Corespondențele din Ucraina:
- Cum au petrecut ucrainenii „Ziua Invaziei” care n-a mai venit. „Eu țin pașaportul la mine, în cazul în care nu apuc să mă duc acasă”
- Armata de weekend a Ucrainei, cine este și cum arată: IT-iști, arhitecți și casnice din Kiev se antrenează să se lupte cu Putin
- Corespondentul Libertatea, din Mariupol, la 15 km de zona ocupată de armata rusă: Ucrainenii fac cozi la bancomate, se pregătesc să plece
- EXCLUSIV. Corespondentul Libertatea, din Mariupol: „Prima explozie a fost la 5.20 noaptea, sirenele sună joi dimineața, oamenii merg la adăpost, pe străzile pustii nu sunt soldați”
- EXCLUSIV. Filmări din centrul orașului Mariupol, portul ucrainean atacat de ruși. „Oamenii își păstrează calmul la cozi uriașe”, transmite trimisul special Libertatea
- Trimisul special al Libertății în estul Ucrainei: ”Aici, la Mariupol, armata rusă nu a cucerit orașul. Sâmbătă dimineața trenurile stau, iar pe peron sunt polițiști ucraineni înarmați”
- CORESPONDENȚĂ DIN KIEV: Orele de lumină de dinainte de asalt. Cum a trăit capitala Ucrainei răgazul ce prefața o nouă noapte de atacuri
- Corespondentul Libertatea transmite din Kiev: Orașul e alb de zăpadă, oamenii așteaptă coloana de 70 de kilometri a rușilor
Corespondențele din Rusia:
- Corespondență din Rusia, de la trimisul special al Libertății. „Moscova e o metropolă, iar Rusia este colonia ei”
- Povestea unei familii de români aruncate, val după val, în Siberia. „Separarea oamenilor e totalitarismul lui Putin!”
- Pe televiziunile din Rusia se vede Putin la deschiderea Olimpiadei, iar știrile cu asistentele medicale în greva foamei sunt difuzate doar pe internet
- Corespondență din Moscova, de pe frontul banilor: orașul unde un apartament de 39 de mp, de calitate normală, costă echivalentul a 71.000 de euro
- Corespondență din orașul interzis, unde a fost creat Kalașnikov și care produce acum rachete. Cum trăiesc cu adevărat muncitorii ruși?
- Începe războiul? Ce cred studenții Universității de Stat din Moscova despre Putin
- Interviu cu un „agent străin” în Rusia
Corespondență din Cracovia:
Corespondență din Slovacia:
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
