MENIU CAUTĂ

Metroul spre Otopeni va primi finanțare europeană doar pe jumătate. Avertismentul Asociației Pro Infrastructură

Distribuie

Magistrala de metrou M6, între 1 Mai și Aeroportul Otopeni, va avea finanțare europeană nerambursabilă doar pe jumătate de distanță, mai exact doar pentru stațiile construite în București. Celălalt segment rămâne în analiză. La nivelul Uniunii Europene, doar cinci aeroporturi din 30 sunt legate prin metrou de oraș, iar, în restul cazurilor, legătura se face feroviar.

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au avertizat luni că magistrala de metrou M6, care va face legătura între 1 mai și Aeroportul Otopeni, va avea finanțare europeană nerambursabilă doar pentru jumătate din distanță. Motivul: autoritățile române nu au reușit să dea explicații, în urma îngrijorărilor exprimate de Comisia Europeană.

„Magistrala de metrou M6 (1 Mai-Aeroportul Otopeni) va avea finanţare europeană nerambursabilă asigurată doar pe jumătate din distanţă, adică doar până la Staţia Tokyo (zona Mall Băneasa). Decizia vine în urma eşecului autorităţilor române de a lămuri îngrijorările exprimate de Comisia Europeană (CE) prin scrisoarea („Request for Clarifications”) trimisă la Bucureşti în 16.02.2018″, se arată într-un mesaj publicat de reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, pe Facebook.

Oficialii ONG-ului au menționat că, pentru a avea acces la document, au trebuit să dea în judecată Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Instanța a dat dreptate asociației în 13 septembrie, în condițiile în care avocații MFE nu au făcut recurs.

„În scrisoare, experţii de la Bruxelles prezintă şase „aspecte critice” (alături de altele secundare) în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, dintre care două extrem de grave: absenţa unei analize de opţiuni veritabile şi estimarea costurilor la un nivel prea scăzut”, se arată în postare.

Metroul spre Otopeni va primi finanțare europeană doar pe jumătate

Harta liniei de metrou spre Aeroportul Otopeni
sursă foto: Asociația Pro Infrastructură

Mai mult, specialiștii Comisiei Europene susțin că magistrala M6 nu ţine cont de construirea noului terminal T2 la Aeroportul Otopeni în est, spre Autostrada A3, iar studiul de trafic nu prezintă încredere.

„La fel de important este deranjul creat pe DN1 în timpul execuţiei staţiilor în galerie deschisă, iar autorităţile române sunt prea optimiste cu privire la implementarea proiectului în 4,5 ani (unul aferent licitaţiei şi alţi 3,5 de lucrări în teren)”, susţine Asociația Pro Infrastructură.

Un nou pas pentru construirea metroului spre Otopeni. Ministerul Transporturilor a oferit lămuririle cerute de CE și retransmite cererea de finanţare a proiectului

Începând din februarie și până în septembrie, au existat mai multe runde de dialog între autoritățile române și specialiștii europeni. În 6 noiembrie, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a confirmat public că vom primi bani doar pentru sectorul 1 Mai-Tokyo (Mall Băneasa), adică 6 staţii din totalul de 12, afirmă reprezentanții ONG-ului.

„Valoarea totală estimată este de aproximativ 6,35 miliarde lei (inclusiv TVA), din care fondurile europene vor acoperi doar 2,36 miliarde. În jur de 416,5 milioane lei reprezintă contribuţia de la bugetul de stat, iar aproape 1,46 miliarde lei vor veni din împrumutul JICA (Guvernul Japoniei). Vinerea trecută cererea de finanţare a fost retrimisă la Bruxelles pe noile coordonate”, se arată în postare.

Mai mult, reprezentanții Asociației afirmă că responsabilii din minister sunt nerealiști în privința termenului de 31 decembrie 2013 pentru implementarea investiției, ținând cont că lucrările urmează să fie demarate în 2019.

„În opinia noastră, aceste promisiuni sunt fanteziste, mai ales dacă ne uităm la întârzierile de pe Magistrala M5 Drumul Taberei-Eroilor (începută la sfârşitul lui 2011 şi încă nefinalizată)”, se arată în postare.

În acest context, asociaţia solicită oficialilor din Ministerul Transporturilor şi Metrorex să înţeleagă semnificaţia reală a deciziei Comisiei Europene şi să se concentreze pe accelerarea proiectelor pe Magistralele 5 (Eroilor-Iancului), 4 (Gara de Nord-Progresul) şi 7 (Rahova-Colentina), linii care deservesc cartiere dense, cu trafic semnificativ, prioritare în faţa secţiunii Tokyo-Otopeni a M6.

Potrivit unei statistici a Comisiei Europene, doar cinci aeroporturi din 30 au legătură prin linie de metrou. În cazul celorlalte, legătura cu orașul se face prin linie de tren sau cu autobuze.

În cazul Bucureștiului, trenul ajunge în localitatea Balotești, la câțiva kilometri de Otopeni.

VIDEO | Cum ajungi cu trenul de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord din Bucureşti

Un proiect al Ministerului Transporturilor prevede construirea unei completări a rețelei feroviare între Balotești și Otopeni. Acest proiect ar fi mult mai ieftin decât realizarea a câțiva kilometri de rețea subterană de metrou și ar permite alocarea unor sume importante nerambursabile primite de la CE spre proiecte mai urgente.


Citește și CENTENAR SOLIDAR/ Dragostea de tată și sfântul sac de cartofi. Gheorghe își crește singur fiul. Câștigă sub 500 de lei pe lună și, ca să se descurce, a învătat să gătească și să coacă pâine/VIDEO


 

Citește mai multe despre Aeroportul Otopeni, Asociatia Pro Infrastructura, Comisia Europeana și Metrou pe Libertatea.

Comentarii