Povestea Mihaelei, românca șofer de ambulanță decorată de regele Spaniei. „Mi-a spus că românii sunt muncitori și persoane bune”

Comentează

Plecată de 14 ani din România, Alice Mihaela Cozma este voluntar pe ambulanță într-un oraș din sud-vestul Spaniei. Munca ei de voluntariat i-a adus recunoaștere chiar din partea familiei regale spaniole. Ea a primit, vineri, Ordinul de Merit Civil de la Regele Spaniei, Felipe VI, alături de alți 23 de cetățeni spanioli. A doua zi, a revenit la volanul ambulanței. „Pentru mine ambulanța e un viciu”, spune Mihaela pentru Libertatea, oferind și detalii despre cum a decurs întâlnirea de la Palatul Regal din Madrid.

Alice Mihaela Cozma stă în fața ambulanței și pare stingherită de atenția de care se bucură de 24 de ore. A răspuns apelului video la scurt timp după ce a intervenit la un caz. De această dată a fost unul simplu: transportul unui pacient către spital.

„Să știți că dacă mai scap un cuvânt în spaniolă nu e pentru că am uitat limba română, dar vorbesc repede și se întâmplă”, spune Mihaela.

Mihaela, în fața ambulanței pe care o conduce, în Spania | Foto: Arhivă personală

Apoi povestește despre apelul primit din partea Casei Regale. I s-a spus că urmează să primească o decorație, iar ea nu a crezut.

„Abia ieri am crezut, când am ajuns la Palatul Regal”. Acolo, Felipe i-a înmânat distincția. Nu știe cum a ajuns să o primească, cine a propus-o și felul în care a fost aleasă fiind ținut secret pentru ea.

După ceremonie, regele, regina și fiicele lor au stat de vorbă cu Mihaela: „Foarte amabili, foarte apropiați. Am vorbit după ceremonie, fără presă. L-a uimit accentul meu, știa totul despre mine, evident, dar s-a mirat că sunt din România și vorbesc așa bine limba spaniolă. Vezi că e un om real, un om apropiat. Am vorbit și cu regina, la fel ca fetele, foarte frumoase și elegante. Regina e foarte apropiată de Crucea Roșie.”

Mihaela Cozma, la ceremonia de la Palatul Regal. Regele Felipe VI i-a oferit Ordinul de Merit Civil, într-o ceremonie de la Palatul Regal din Madrid | Foto: Profimedia Images

Din câte am înțeles, căutau o femeie care să conducă o ambulanță, cumva să arate că și femeile pot face o treabă despre care se spune de obicei că doar bărbații o fac.Mihaela Cozma:

Crescută de tată, după ce mama a murit în copilărie

Mihaela a plecat din comuna vasluiană Fălciu către orașul spaniol Almendralejo în urmă cu 14 ani. Avea 19 ani.

Tatăl ei, șofer de camion, a fost cel care a încurajat-o. El a crescut-o singur pe Mihaela, dar și pe fratele ei, după ce soția lui a murit.

Alice Mihaela, alături de tatăl și de fratele ei | Foto: Arhivă personală

„Mi-a spus că nu voi avea un viitor așa cum își dorește pentru mine, în România. Am venit la un unchi în Spania. Am lucrat în curățenie, am început de jos. Apoi am avut un bar. După ce am intrat în Crucea Roșie am făcut o școală profesională de 2 ani, de farmacie. M-au angajat la farmacia unde am făcut practica”, povestește Mihaela, cu multă timiditate cum și-a schimbat viața în cei 14 ani de când trăiește în Spania.

Are permis de condus camioane

În 2010, pasionată de camioane încă de când era mică, pasiune moștenită de la tată, a făcut o școală de șoferi și și-a luat permisul pentru astfel de vehicule. Doi ani mai târziu s-a înscris voluntar la Crucea Roșie. Au urmat cursurile de farmacie, iar acum se pregătește să treacă în anul 3 la facultatea de asistente medicale. În doi ani va primi diploma.

„Pentru mine e un viciu ambulanța. Iar în pandemie am condus și camioane ale Crucii Roșii. Au căutat oameni care aveau permis de camioane, nu sunt mulți. Aveam de transportat mâncare, medicamente, măști, cu camioanele, m-am înscris imediat, evident”, povestește românca.

Alice Mihaela Cozma

E mândră de țara ei, chiar dacă spune că Almendralejo e acum casa ei. Și a vorbit despre asta și cu Regele Felipe: „A spus că suntem muncitori și persoane bune. Eu tot timpul sunt mândră că sunt româncă. Îmi place mult Spania, m-au primit foarte bine, dar România e țara mea. Nu ascund niciodată de unde vin. Chiar dacă sunt oameni care ne pătează un pic reputația prin alte țări, mereu e cineva care ne oferă și partea bună de a fi român. Și nu vorbesc despre mine acum, sunt mulți alții!”

Copleșită de valul de simpatie și de zecile de telefoane primite în ultimele 24 de ore, Mihaela recunoaște că e fericită că și-a făcut tatăl mândru. A vorbit cu el sâmbătă de dimineață. Dar felicitările au venit și acolo, în Spania.

Decorația primită de la Regele Spaniei

Poliția Națională din Almendralejo a mers la stația Crucii Roșii unde e Mihaela voluntar, ca să o felicite. Au venit și vecinii româncei, a vorbit la televiziunea națională spaniolă, la radioul spaniol și, după ce s-a aflat despre decorarea ei, au început să sune și jurnaliștii români.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză