Sfânta liturghie din curtea Mănăstirii Putna a fost oficiată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, alături de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, şi de stareţul Mănăstirii Putna.
Alături de înaltele feţe bisericeşti s-au mai aflat episcopului Macarie Drăgoi, al românilor ortodocşi din Europa de Nord, doi episcopi din Hotin şi Ivano Francov-Ucraina şi foarte mulţi preoţi şi stareţi de la biserici şi mănăstiri din judeţul Suceava.
Oficialităţile locale şi în frunte cu prefectul şi cu primarii din Suceava şi Putna, au depus coroane de flori la mormântul voievodului, iar corala patriarhală a susţinut un recital cu cântece şi poezii dedicate marelui domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt.
În cuvântul său, stareţul mănăstirii, Melchisedec Velnic, a apreciat că “Putna este Mecca românilor, este altarul conştiinţei naţionale”.
Manifestările s-au încheiat cu o paradă a portului popular pe stadionul din Putna, a cailor de rasă şi a trăsurilor din zonă la care participă localnici, dar şi invitaţi din localităţi limitrofe.
Pe un versant din apropiere va fi aprins, în această seară, un foc de tabără, iar tineri cu făclii aprinse vor înconjura mănăstirea şi se vor închina la mormântul lui Ştefan cel Mare.

Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul
Recomandări
Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul

1_945079.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI