Sună bine, însă criteriile de angajare și numărul mare al celor care vor un post fac ca drumul până la semnarea contractului să fie unul lung și greu. Cei 100 de angajatori, toți în căutare de personal, sunt mai pretențioși ca niciodată.
Iată de pildă cum se fac angajări într-o companie de asigurări: „Suntem atenți la background, la experiență, ne uităm la studii, bineînțeles, și vârstă”, spune un agent de asigurări. În plus, testul psihologic a devenit obligatoriu. În toate domeniile, inclusiv în telecomunicații.
În cadrul târgului, ajuns la a 19-a ediţie, vor fi organizate 23 de programe de internship&trainee, 30 de workshop-uri şi conferinţe. De asemenea, în cele două zile ale târgului, vor fi prezenţi peste 500 de specialişti în recrutare.
Multe dintre companiile prezente oferă, pe lângă pachetul salarial, şi o serie de extra-beneficii care constau în programe de training, teambuilding-uri, schimburi de experienţă sau petreceri tematice, special gândite pentru dezvoltarea în companie şi integrarea rapidă în echipă.
Printre companiile care îşi anunţă la târg planurile de recrutare pentru perioada următoare se numără HP, OTP Bank, Telekom România, Kaufland România, Oracle, BCR, Ericsson, BearingPoint, TELUS International Europe, Computer Generated Solutions etc. Programul târgului este joi, între orele 10,00-17,00, şi vineri, între 10,00 şi 19,00.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.