Mii de oameni au rămas fără curent electric în județul Suceava din cauza vremii extreme. Ploile și vântul puternic au avariat aproape 200 de punct de transformare. Din această cauză, aproape 15.000 de consumatori nu au energie electrică.
Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a precizat că, localităţile Straja şi Poiana Stampei sunt parțial afectate din cauza unor avarii produse la rețeaua de distribuție a energiei electrice din cauza fenomenelor meteorologice. Din cauza vântului puternic și a ploilor torențiale, 13 posturi de transformare sunt nealimentate, iar 163 de consumatori au rămas fără curent electric în aceste localități, conform Agerpres.ro.
La fața locului au fost trimise 16 echipe de intervenție ale furnizorului de energie electrică. Specialiștii lucrează la cele două linii electrice parţial nealimentate cu energie electrică.
De asemenea, reprezentanții companiei au precizat că, joi, ploile torenţiale şi vântul puternic au provocat avarii la 194 puncte de transformare, fiind afectaţi 14.563 consumatori din mai multe localităţi ale judeţului Suceava.
Potrivit ISU Suceava, zeci de curți, nouă beciuri și două anexe au fost inundate în comuna Slatina.
Judeţul Suceava se află sub avertizare cod portocaliu de ploi în intervalul 28 iunie, ora 19,50 - 29 iunie, ora 21,00 şi cod portocaliu hidrologic pe râurile Suceava, Moldova, Bistriţa şi afluenţi, de pe 29 iunie orar 16,00 până pe 30 iunie, ora 18,00.