Tocmai pentru a nu crea confuzie în rândul participanţilor la Loteria bonurilor fiscale, comisia a decis ca prima cifră extrasă să fie a sutelor, urmată de cea a zecilor, respectiv a unităţilor.
“Această măsură nu a afectat în nici un fel caracterul aleator al extragerii, care în fapt reprezintă singura condiţie de fond a unei extrageri loteristice care garantează nevicierea rezultatului”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Finanţelor.
Oficialii subliniază că toate extragerile aferente Loteriei bonurilor fiscale, de la înfiinţare până în prezent, s-au desfăşurat cu respectarea deplină a prevederilor legale în vigoare la momentul desfăşurării acestora, iar o eventuală restituire a premiilor acordate nu poate fi pusă în discuţie.
Toate premiile au fost acordate corect, iar cei peste 18.300 de norocoşi rămân cu banii.