Ministerul Finanțelor a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu 1,058 miliarde de lei pentru cheltuielile necesare lunii septembrie 2026, în special pentru compensarea consumului de energie electrică și gaze naturale, anunță agenția de presă News.ro.
Cuprins:
Din suma totală aprobată, 1,03 miliarde de lei vor fi direcționate către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Acest buget va fi utilizat pentru a acoperi integral plățile restante și a asigura continuitatea mecanismului de compensare a costurilor cu energia, conform legislației în vigoare.
„Decontările către furnizorii de energie nu s-au realizat în ritmul necesar, iar acumularea acestor obligații a devenit una dintre problemele pe care statul trebuie să le corecteze. Ministerul Finanțelor nu gestionează direct aceste decontări, însă prin modificările legislative pe care le-am susținut în acest an și prin asigurarea resurselor bugetare necesare creăm condițiile pentru accelerarea plăților și recuperarea întârzierilor acumulate. Aceste întârzieri nu rămân fără efecte în economie. Ele pun presiune pe lichiditatea companiilor, le afectează capacitatea de finanțare și de investiții și, atunci când se acumulează, ajung să frâneze activitatea economică”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Această decizie vine în contextul unor modificări legislative care prevăd creșterea procentului de decontare pentru furnizori de la 40% la 60% la momentul depunerii cererilor.
Totodată, diferența de 20% va fi plătită pentru cererile anterioare, unde inițial s-a acordat doar 40% din valoarea solicitată. Scopul acestor măsuri este reducerea întârzierilor și menținerea lichidității economice.
Pe lângă fondurile pentru energie, suplimentarea include 28,964 milioane de lei destinate Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Aceste resurse vor acoperi costurile pentru drepturile de transport interurban ale persoanelor cu handicap grav sau accentuat, evitând astfel acumularea de penalități.
Ministrul Alexandru Nazare a subliniat importanța unei gestionări responsabile a finanțelor publice.
„Statul trebuie să fie mult mai atent atunci când își asumă noi scheme și noi cheltuieli. Nu mai putem construi mecanisme pe care nu ni le permitem sau pe care nu le putem finanța predictibil. Trebuie să lăsăm cât mai multă lichiditate în economie, acolo unde poate finanța investiții, locuri de muncă și dezvoltare, și să reducem presiunea pe care statul o pune asupra resurselor disponibile pentru sectorul privat. Pe măsură ce consolidarea fiscală își produce efectele, iar costurile de finanțare se reduc, economia va avea condiții mai bune pentru a reveni la un ritm sănătos de creștere”, mai spune Nazare.