Adopția copiilor de către o persoană care are o relație cu un partener de același sex nu este interzisă complet în Polonia, însă noua lege ar urma să umple acea lacună juridică, a declarat ministrul fără portofoliu Michal Wojcik, într-o conferinţă de presă.

Deocamdată, propunerea legislativă nu a fost trimisă parlamentului de la Varşovia.

Polonia nu recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi nici parteneriatele civile între acestea. De altfel, Constituţia poloneză defineşte căsătoria drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

În plus, o bună parte din societatea poloneză nu este de acord cu adopția de copii de către cuplurile homosexuale, a susținut ministrul justiţiei, Zbigniew Ziobro.

Potrivit unui sondaj realizat în 2019 de institutul IBRiS, peste 70% dintre polonezi se opun adopţiei copiilor de către cuplurile de acelaşi sex și numai 16% dintre ei sunt de acord cu acest tip de adopţii.

Ministrul Zbigniew Ziobro este un reprezentant al aripii dure a majorităţii guvernamentale, susţinând, printre altele, retragerea Poloniei din Convenţia de la Istanbul privind violenţa domestică.

Polonia s-a aflat în ultimele luni în centrul mai multor proteste, după ce țara a anunțat că va interzice aproape în totalitate avortul odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii tribunalului.

Foto: Profimedia

 
Citeşte şi:

Raluca Turcan anunță două proiecte: Posibilitatea de a munci până la 70 de ani și creșterea stimulentului de reinserție

Sculptor obligat de instanță să plătească „taxă de expunere” de 160.000 euro după ce domeniul public pe care se afla o operă a lui a devenit proprietate privată

CE prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri anti-COVID

     
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Observatornews.ro
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Horoscop 6 decembrie 2021. Leii se simt împovărați din cauza unor situații pe care nu le pot gestiona așa cum ar dori
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2021. Leii se simt împovărați din cauza unor situații pe care nu le pot gestiona așa cum ar dori
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Știrileprotv.ro
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!