Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale anunţă marţi, 23 aprilie, o noutate pe piaţa muncii, prin lansarea unei platforme prin care persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii, relatează News.ro.
„Noutate pe piaţa muncii: persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice, care introduce un concept nou pe piaţa muncii, este funcţională şi poate fi accesată pe adresa https://tichete.anofm.ro/", arată un comunicat de presă al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Potrivit ministerului, conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfăşoară activităţi ocazionale în gospodărie. „Tichetele sunt purtătoare de beneficii de asigurări sociale şi de sănătate. Astfel, lucrătorii beneficiază de servicii medicale decontate, contribuţiile lor fiind valorificate şi la pensie”, adaugă ministerul.
Sursa citată mai spune că o altă funcţionalitate a platformei este că facilitează interacţiunea dintre beneficiar şi prestatorul casnic. Beneficiarii pot posta în secţiunea „Marketplace” serviciile pentru care caută personal, iar prestatorii, serviciile pe care le pot oferi, fiind asigurată în acest fel medierea între cerere şi ofertă în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor casnice.
„Platforma accesibilă pe https://tichete.anofm.ro/ poate fi utilizată de prestatori (lucrători), de beneficiari casnici şi de către angajatori şi reprezintă o formă de suport pentru persoanele subocupate care nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de stat. Avantajul pe care îl aduce înrolarea în platformă şi furnizarea serviciilor în baza tichetelor valorice este faptul că lucrătorii casnici beneficiază de asigurări de pensie şi sănătate cu condiţia preschimbării a cel puţin 85 de tichete de activităţi casnice, respectiv 1.275 de lei/lună. Din valoarea de 15 lei a unui tichet, 3 lei reprezintă contribuţiile necesare prestatorului pentru a beneficia de asigurarea de pensie şi sănătate, fără să fie nevoie de un contract de muncă între părţi”, conform sursei citate.
Convenţia care este încheiată între prestator şi beneficiarul casnic în vederea prestării activităţilor, deşi nu este obligatorie forma scrisă, va stabili:
Se poate înscrie ca prestator casnic orice persoană care a împlinit 16 ani şi care doreşte să aibă sau să-şi suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activităţi casnice necalificate, fie că este şomer, pensionar, elev, #student sau #angajat.
Angajatorii care se înscriu în platformă pot achiziţiona şi distribui propriilor angajaţi tichete pentru activităţi, transformându-i pe aceştia în beneficiari ai unor servicii oferite de prestatorii casnici. Tichetele de activităţi casnice pot fi acordate sub formă de primă sau bonus, cu precizarea numelui, prenumelui şi codului numeric personal ale angajatului care poate utiliza tichetul de activităţi casnice, aceste date fiind înscrise pe tichet. La achiziţionarea a cel puţin 600 de tichete într-un an, angajatorii şi beneficiarii pot primi, cu titlu gratuit, în anul următor, 75 de tichete.
Printre activităţile casnice care pot fi remunerate cu tichete, Ministerul Muncii le aminteşte pe următoarele:
Punerea în funcţiune a platformei digitale de gestionare a tichetelor pentru lucrătorii casnici permite efectuarea digitală a tuturor tranzacţiilor legate de tichete (achiziţionare, înregistrarea orelor de lucru), de înregistrarea detaliilor privind activitatea lucrătorilor casnici (număr de ore, tip de activitate casnică desfăşurată), precum şi interoperabilitatea bazelor de date de la mai multe instituţii.
Operaţionalizarea platformei reprezintă şi atingerea jalonului 397 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), mai indică sursa citată.
BONY 24.04.2024, 10:31
De ce n-ar fi pe acea lista si alte prestatii (zugravit,reparatii inst.electrice si sanitare,ingrijire la domiciliu pt.batrani sau bolnavi etc) ?