“Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate, și anume cel de recepție la terminarea lucrărilor și cel de punere în funcțiune a acestui obiectiv”, a spus ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în comunicatul Ministerului Transporturilor, publicat pe 11 septembrie, aproape de miezul nopții.

După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi  dat în exploatare cu călători

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode:

„Suntem acum în situația în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureștenii pot să folosească cel mai așteptat mijloc de transport din această zonă, și anume metroul din Drumul Taberei”, a mai afirmat Bode.

Ieri dimineață, surse din cadrul Ministerului Transporturilor au declarat pentru Libertatea că are loc o ședință în urma căreia se va anunța ce se va întâmpla cu linia de metrou M5, din Drumul Taberei.

Prima variantă era să se semneze Procesul Verbal și să se stabilească data precisă la care metroul din Drumul Taberei va putea fi folosit de călători. A doua variantă era să se constate că încă mai sunt lucruri de pus la punct și să se decidă un nou termen pentru rezolvarea acelor probleme.

Ulterior, premierul Ludovic Orban a declarat că „metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie. Iar semnarea procesului verbal de recepţie, în momentul de faţă, mai depinde de doar câteva obiecţii din partea ISU”.

Istoricul construcției Magistralei 5 de metrou din cartierul Drumul Taberei

Construcția Magistralei 5 de metrou din București a avut o istorie tumultuoasă. Începute în 2011, când fostul director Metrorex, Gheorghe Udrişte, spunea că „în 2015, ar trebui să dăm în folosinţă tronsonul Drumul Taberei-Eroilor”, lucrările la metroul din Drumul Taberei s-au oprit doi ani mai târziu, din cauză că, în bugetul pe anul 2013, fondurile alocate Magistralei 5 au fost drastic tăiate.

Prin urmare, panourile prin care bucureștenii din Drumul Taberei erau anunțați că “Peste trei ani aici va fi noua ta stație de metrou” au rămas fără obiect.

După ani de tergiversări, cu descinderi ale DNA la Metrorex în 2015, cu licitații anulate, cu termene de finalizare încălcate, pe 28 mai 2020, oficialii Metrorex au anunțat că Magistrala 5 va fi gata “până la sfârșitul verii”.

Nici acest termen nu a putut fi respectat, motivul fiind o serie de probleme apărute la o centrală de ventilație și la o stație de pompare a apei.

Magistrala 5 de metrou – 10 stații și 7 kilometri lungime

Magistrala 5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproximativ 7 kilometri lungime.

3,4 miliarde de lei

este valoarea totală a proiectului de metrou M5 din Drumul Taberei

10 staţii de metrou şi un depou vor face parte din Magistrala 5: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

Citeşte şi:

Reuters: Hackeri ruși finanțați de Moscova, suspectați că ar fi atacat firma de campanie electorală a lui Joe Biden

Metroul din Drumul Taberei se va deschide după ce vor fi rezolvate obiecțiile din partea ISU

Remus Pricopie, rector SNSPA: “Mandatul de președinte CNR al lui Sorin Cîmpeanu a expirat în mai”. Amenință cu un proces. Ce spune Cîmpeanu

Laura Codruța Kovesi, pentru BBC: “Am primit informații de la serviciile secrete și am folosit aceste informații ca să deschidem cazurile”

Presa germană: Starea lui Aleksei Navalnîi s-a îmbunătățit și poate vorbi. S-a intensificat paza la spital

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star:  "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Observatornews.ro
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star: "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Știrileprotv.ro
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor