”Este o ocazie pentru noi toţi să demonstrăm unitate, solidaritate şi responsabilitate, pentru a putea depăşi combinaţia a două crize, cea a coronavirusului şi a cutremurului de la Zagreb”, a declarat premierul Andrej Plenkovic, citat de Agerpres.

Cei 21 de miniştri ai guvernului croat au un salariu de bază de aproximativ 2.700 de euro pe lună, astfel că suma donată de guvernul croat va fi de aproape 57,000 de euro.

De asemenea, premierul Andrej Plenkovic a prezentat marţi un pachet de măsuri ce însumează circa patru miliarde de euro şi este menit să atenueze efectele economice negative ale măsurilor adoptate pentru a stopa epidemia de COVID-19, până în prezent Croaţia având confirmate 382 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un deces.

Măsuri similare de susţinere a economiei şi a locurilor de muncă au fost anunţate şi de Slovenia vecină în cadrul unui pachet de circa două miliarde de euro, ţară ce are 480 de persoane infectate cu coronavirus şi patru decese.

Guvernul sloven a decis şi reducerea cu 30% a salariilor funcţionarilor, cu excepţia celor din sectoarele critice în combaterea epidemiei, precum cel sanitar, angajaţii acestora având salariile mărite cu până la 200%, mai notează Agerpres.

Citeşte şi:

LIVE UPDATE – Coronavirus în Europa | Italia şi Spania, sub 200 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

Federația Pensionarilor: Sunt multe probleme de rezolvat pentru ca măsurile anunțate de președintele țării să poată fi aplicate

Îngrijorare la Spitalul din Arad. “Pastorul care a murit a fost confirmat după trei zile fiindcă DSP a testat după definiție, nu după simptome”, spun medicii

Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
PARTENERI - GSP.RO
Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
ADEVĂRATUL motiv pentru care Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit! Ea i-a CERUT să...
PARTENERI - PLAYTECH.RO
ADEVĂRATUL motiv pentru care Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit! Ea i-a CERUT să...
Horoscop 10 iulie 2020. Leii pot fi tentați să încalce anumite drepturi ale altora
HOROSCOP
Horoscop 10 iulie 2020. Leii pot fi tentați să încalce anumite drepturi ale altora
RECOMANDĂRI