„Cred că în astfel de de situații și mai ales pentru astfel de evenimente care s-au realizat până acum, referindu-mă la aceste expoziții, eu vorbesc de contractul în speță, doar pe acesta l-am văzut, ar trebui să fie mai multă atenție. Eu nu am văzut specificat foarte clar acolo referiri cu privire la paza atât fizică, umană pentru pentru acel muzeu, pe lângă paza care exista”, a spus Natalia Intotero la Digi24.
Întrebată dacă directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, este vizat de demitere, ministrul nu a negat.
„Dacă cineva trebuie să plece acasă în urma raportului care ne va fi pus la dispoziție din partea corpului control al primului-ministru al Guvernului României, vom face și acest lucru”, a subliniat Intotero.
S-au furat coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur, în trei minute. Un prim suspect, filmat de o cameră
O explozie a avut loc la Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde se afla și tezaurul dacic românesc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24/25 ianuarie, și au fost furate patru piese din expoziție: 3 brățări dacice și Coiful dacic de la Coțofenești. Muzeul nu era păzit de nimeni. Totul s-a petrecut în trei minute, spun autoritățile olandeze.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_19054685121e8bd25df770fb04a0ecee.jpg)
Poliția locală a difuzat pe 25 ianuarie primele imagini video de la jaful din Muzeul Drents. Secvențele de pe o cameră de supraveghere au arătat că cel puțin trei persoane deschid o ușă, apoi are loc explozia.
Potrivit De Telegraaf, poliția are indicii și face progrese în ancheta privind spectaculosul furt al obiectelor de aur din Muzeul Drents. Indiciile se referă la mașinile de evadare și la investigațiile din muzeu asupra persoanelor suspecte. De asemenea, nu este exclusă varianta ca printre implicați să fie și români.
Cel puțin trei persoane ar fi fost implicate în jaf, dar este posibil ca acestea să fi fost ajutate de un complice.
Un prim suspect a fost filmat de o cameră de supraveghere, potrivit imaginilor difuzate de Libertatea.
Renumitul clan Remmo din Germania, o familie de origine libanezo-kurdă, care a mai dat spargeri răsunătoare la muzee în ultimii ani, ar putea fi implicată în furtul comorilor dacice de aur din Olanda.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7b5eecd46c2ed116771d8b8d0dc194e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_442e1d7e5de0e81ba7eb12213daafa65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_187c1f98291e213ad1aa19926de767e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6e26fba102e1b9a432f9376bc404ce16.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f718ab0a097fa424254a7df4d5714081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_28c34895ffa4c75e09133ec3eea6f90c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_be50e424e99b7fcc44707265787a0e0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ea1add916daeedb289585f533688cb6d.jpg)