Nicolae Moga, noul Ministru de Interne, și Secretarul de Stat Gheorghe Nucu Marin, au anunțat că vor pleca de urgență spre Caracal, spre a verifica modul în care au acționat polițiștii în cazul crimei care a îngrozit o țară întreagă.
Alexandra Măceșanu a sunat de trei ori la 112, dar autoritățile statului n-au putut s-o ajute.
De asemenea, la Caracal vor merge și șeful Poliției Române, chestor general de poliție Buda Ioan, și șeful Corpului de Control al ministrului, comisar-șef de poliție Ionică Iulian-Vincențiu.
„Ministrul Nicolae Moga a atras atenția că nu va tolera niciun fel de ezitare sau încercare de ascundere a adevărului cu privire la condițiile în care a fost posibilă o astfel de tragedie.
Dacă se va dovedi că polițiștii au greșit în modul în care au acționat, pedeapsa față de ei va trebui să fie drastică”, se arată într-un comunicat al MAI.