Ministrul Deneș acuză experții europeni că sabotează proiectele din fonduri comunitare

Comentează
Arhiva foto

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat, vineri, că va sesiza Comisia Europeană şi pe premierul Viorica Dăncilă în privinţa consultanţilor tehnici de la JASPERS, care, în opinia sa, ar întârzia "nepermis de mult" investiţiile derulate pe fonduri europene nu doar la ministerul pe care îl conduce, ci şi la altele. Deneș a lăsat să se înțeleagă că întârzierile ar fi provocate în mod deliberat.

"Spun public şi atrag atenţia celor de la JASPERS, care sunt consultanţii tehnici ai Uniunii Europene în România, pentru că am constatat că aceşti domni de la JASPERS sunt foarte sensibili la două, trei, cinci reclamaţii pe care le fac anumite ONG-uri. Şi trag un semnal de alarmă public acestor reprezentanţi că săptămâna viitoare voi face o sesizare premierului României şi autorităţii care răspunde de ei, respectiv Bruxelles-ului, că întârzie nepermis de mult investiţiile derulate prin fonduri europene", a spus Ioan Deneş, citat de Agerpres.

Ministrul a dat ca exemplu proiectul ce vizează consolidarea barajului Colibiţa şi amenajarea în aval a râului Bistriţa Ardeleană, din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru care ar fi trebuit să fie semnată cererea de finanţare, în valoare de 50 milioane euro, în urmă cu două săptămâni, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece cei de la JASPERS au cerut ca studiile să includă întreg bazinul hidrografic.

"Cei de la JASPERS nu ştiu de ce pun în balanţă şi stau în discuţie să pună în balanţă, nu ştiu, două specii de peşti, care înţeleg că cei de la ONG-uri spun că ar exista în râul Bistriţa Ardeleană, şi viaţa a mii de oameni, mii de cetăţeni care se află în proxima apropiere a acestui curs de apă", a declarat Ioan Deneş, menţionând totodată că lipsa acestor lucrări este una dintre cauzele inundaţiilor de zilele trecute produse în aval de barajul Colibiţa.

România, preferabilă Africii

Ministrul a afirmat că întârzieri similare ar fi apărut din același motiv și în cazul altor 15 proiecte finațate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Deneș susține că experților JASPERS le convine mai mult să-și prelungească cât mai mult prezența în România decât să gestioneze proiecte similare derulate în țări din afara Uniunii Europene.

"Eu, în general, sunt un diplomat şi nu vreau să fac afirmaţii sau presupuneri când nu am dovezi concrete, dar pot să mă gândesc că, de exemplu, reprezentanţii de la JASPERS, care nu pun piedici doar la proiectele pe care le derulează Apele Române prin POIM, ci piedicile făcute din partea JASPERS sunt şi pe alte ministere care derulează proiecte cu bani europeni, pot să mă gândesc, să presupun - sigur că este doar o presupunere - că le este foarte bine acestor reprezentanţi în România, sunt aproape de Europa, de Bruxelles, şi nu prea le-ar conveni să plece, spre exemplu, în Africa, unde mai derulează anumite tipuri de proiecte unde oferă consultanţă tehnică, şi atunci se găsesc tot felul de tertipuri", a mai afirmat ministrul Ioan Deneş.

JASPERS este un parteneriat de asistență tehnică între trei membri (Comisia Europeană, BEI și BERD) care oferă consultanță independentă țărilor beneficiare pentru a le ajuta să pregătească proiecte majore, care urmează să fie cofinanțate din Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!