„Prioritățile ministerului sunt de a a asigura cadrul necesar pentru închiderea situației școlare a tuturor elevilor, dar și desfășurarea în condiții de siguranță a tuturor elevilor”, a declarat ministrul Educației, la începutul conferinței, după ce președintele Iohannis a anunațat că școlile și grădinițele rămân închise până în septembrie.

„Continuă însă învățarea asistată de tehnologie ca și până acum, până în data de 12 iunie când se vor incheia cursurile anului școlar,” a continuat ministru. Ea a precizat că pentru elevii fără acces la tehnologie, „unitățile de învătământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin, acestea vor transite sarcini de lucru”.

Mediile vor fi încheiate cu minim două calificative sau note, cum am mai precizat. Însă nu se vor mai susținte teze. Pentru situații excepționale, în cazul în care un elev nu are note, ministerul va comunica modalitățile de încheiere.

Monica Anisie:

Ministrul a precizat că examenele „se pot susține și online, iar fiecare
instituție de învățământ superior, în baza autonomiei univeristare va stabli modalitatea și data examenelor. ”

Ministrul Educației a mai transmis că elevii din ani terminali se vor întoarce la școală pe data de 2 iunie, însă pentru doar două săptămâni. În această perioadă se vor susține activități de pregătire pentru examenele naționale.

Ministrul Educației a declarat că examenle naționale vor fi susținute potrivit calendarului deja stabilit.

Practic, Evaluarea Națională se va susține pe 15 iunie, iar în legătură cu  examenul de Bacalaureat avem o noutate: sesiune va începe pe 22 iunie cu probele scrise și va continua cu probele pentru competențe. Pentru cei care susțin examenle de certificare pentru învățământul profesional dual și postliceal, testarea se va face pe bază de proiect.

Monica Anisie:

În ceea privește măsurile de siguranță, Anisie a precizat că „în sala de clasă vor intra maxim 10 elevi pentru a se respecta distanțarea socială”.

De asemenea, ministrul a mai spus că inspectoratele școlare vor pune la dispoziția părinților un telefon Telverde pentru a lămuri orice problemă.

Citeşte şi:

Elevii nu se întorc la școală în acest an școlar. Cum se vor încheia mediile

Calendar Bacalaureat 2020. Când are loc sesiunea specială a examenului

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
Playtech.ro
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!