„Noi, închizând în jurul valorii de 5,7% deficitul bugetar, de aici se vor pune bazele noului program de convergenţă pe care îl vom avea în relaţia cu Comisia Europeană. Acum, realist discutând, trecând prin măsuri consecutive pe care le-am luat pentru reducerea deficitului bugetar, în jur de 5% din PIB. Şi Polonia, am vorbit cu ministrul polonez al Finanţelor şi mi-a spus că ei au închis anul cu 5,8% din PIB şi că pentru anul 2024 au prevăzut în buget 5% din PIB, prevăzut”, a afirmat Marcel Boloş la Digi 24.

Potrivit ministrului finanțelor, în luna aprilie este comunicarea finală care se face către Comisia Europeană, după care Comisia întocmeşte, în luna iunie, raportul privind situaţia financiară a statelor membre. 

Până atunci, România trebuie să dea „asigurări” că se află „pe traiectoria corectă de reducere a deficitului bugetar”.

„Şi atunci este momentul crucial pentru noi. Până atunci, sigur că nici noi nu stăm. Şi întâlnirile noastre pe care le-am avut şi discuţiile informale pe care le-am avut au fost cele în care am prezentat situaţia de ansamblu a ţării noastre şi măsurile pe care le-am luat pe toate palierele”, a punctat Marcel Boloş.

Întrebat de ce nu s-a făcut rectificare bugetară în 2023, ministrul Finanţelor a precizat că „era o greşeală foarte mare”.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (11)
Avatar comentarii

Lecoqsportif 18.01.2024, 04:31

In jur de 5%, maxim 9%, nu?

Avatar comentarii

asdqaz 18.01.2024, 04:48

Nu ma pricep la finante..

Avatar comentarii

Aura1 18.01.2024, 05:23

Încet, încet vom reuși să fim pe traiectoria corectă, vom ajunge departe, dacă suntem isteți și primim ajutorul tuturor, nu contează de unde, fie de la americani, UE , noi avem un singur obiectiv, să ne dezvoltăm,să fim imparțiali cu toate incidentele la nivel global, până la urmă nimic nu este întâmplător, avem o țară frumoasă.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.