Ministrul Justiției spune că ar putea fi modificări la legea grațierii și vrea să finalizeze pachetul de legi ale justiției până la sfârșitul lunii august

Comentează

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, spune că ar putea fi modificări la legea grațierii și vrea să finalizeze pachetul de legi ale justiției, la care sunt ”modificări de formă, nu de fond”, până la sfârșitul lunii august. Toader spune că ar putea fi preluate măsurile aplicate de Georgia pentru a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare, inclusiv folosirea brățărilor electronice pentru supravegherea celor care au fost condamnați. 

Ministrul Justiției a anunțat că proiectul de modificare a legilor justiției va fi prezentat public în 23 august.

Toader a precizat că, din punct de vedere legislativ, se urmărește finalizarea și adoptarea Statutului funcționarilor din penitenciare și punerea în aplicare a legii referitoare la recursul compensatoriu.

Ministrul a menționat că sunt posibile modificări ale proiectului de lege privind grațierea unor pedepse și ”consacrarea legislativă a măsurii supravegherii electronice”.

Ministrul Justiției vrea să preia măsurile aplicate de Georgia pentru a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare

Ca soluții pentru problemele supraaglomerării din penitenciare, ministrul Justiției a vorbit despre construcția a două noi penitenciare, modernizarea și extinderea penitenciarelor existente și posibilitatea transformării unor foste unități militare în unități penitenciare.

”Avem cele două penitenciare unde s-au demarat procedurile pentru construcția acestora. Avem măsuri pentru modernizarea penitenciarelor existe, pentru extinderea sau construcția unor pavilioane noi în cadrul penitenciarelor existente. Avem în vedere preluarea unor foste unități militare, care nu mai sunt folosite, sunt dezafectate, pot fi adaptate și transformate în unități de penitenciar”, a spus Tudorel Toader, miercuri, într-o conferință de presă.

Ministrul Justiției a adăugat că are în vedere să preia o parte din măsurile adoptate de Republica Georgia pentru a rezolva problemele din penitenciarele românești.

”Pe plan normativ, legislativ, am vorbit cu ministrul Executării Pedepselor din Georgia. Dânșii au avut o problemă de sistem în 2012. Am văzut care este pachetul de măsuri pe care l-au luat și care, în mare măsură, a rezolvat problema din penitenciare. Avem în vedere să preluăm, să adoptăm o parte din măsurile dânșilor”, a explicat Toader.

Ministrul a mai spus că o soluție pentru problema supraaglomerării din penitenciare ar fi și supravegherea celor condamnați folosind brățara electronică.

Întrebat dacă poate fi implementată supravegherea electronică, având în vedere costurile și constituirea unui sistem de supraveghere, ministrul Justiției a spus că atunci când se adoptă o lege, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, printre care și garanția asigurării surselor de finanțare.

”În condițiile în care legiuitorul, decidentul adoptă o lege privind supravegherea electronică, în mod automat asigură și resursele financiare, altfel ar adopta o lege care ar fi neconstituțională”, a precizat ministrul Justiției.

Legat de costurile implementării supravegherii electronice, Toader a spus că prețurile se schimbă de la un an la altul, iar condițiile de achiziție a brățărilor electronice pot fi diferite, așa că acum poate vorbi doar de principiu, de soluția legislativă, de măsuri pentru a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare.

Tudorel Toade a precizat, referitor la decizia pilot a CEDO privind condițiile din penitenciare, că foaia de parcurs va fi discutată cu liderii sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, în 8 august, la sediul Ministerului Justiției.

”Așadar, concluzionând, voi discuta cu dânșii, vom vedea măsurile concrete pe care noi le-am stabilit pentru amenajarea, îmbunătățirea condițiilor concrete din penitenciar, vom vedea măsurile legislative care trebuiesc adoptate”, a mai spus Toader.

Ministeul Justiției a adăugat că a văzut care sunt condițiile din penitenciare, pentru că deja a vizitat mai multe unități de detenție și miercuri sau joi va merge la un alt penitenciar.

Pachetul de legi ale justiţiei a fost prezentat și la Bruxelles, de ministrul Justiției, care în 26 iulie a discutat cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Premierul Mihai Tudose spunea, înainte de plecarea ministrului Justiției la Bruxelles, că pachetul de legi ale justiției va fi votat în septembrie în Parlament.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Nicușor Dan.
18:33
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
manfred-weber-cristian-otopeanu-interviu-parlamentul-european-strasbourg
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Ultimele știri
20:04
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
19:43
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
19:33
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
19:27
Cum arată Insula Lacul Morii, redeschisă după zeci de ani de paragină și infracțiuni. Ce reguli trebuie respectate
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18:30
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști.Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Sursă foto: Profimedia.
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
Cum faci murături perfecte: igiena borcanelor și alegerea legumelor- Borcane din sticlă cu murături asortate pe o masă
16:38
Secretele murăturilor perfecte: de la igiena borcanelor la alegerea legumelor potrivite
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”