Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a primit un aviz favorabil, luni, în audierile din comisiile de specialitate. Este primul ministru din Cabinerul Orban II care primeşte aviz pozitiv. PSD s-a abţinut, la vot, dar ministrul a primit vot favorabil din partea Pro România.

Ministerul Apărării şi Ministerul Economiei au reuşit să realizeze un plan pe 10 ani care „să exprime o proiecţie a nevoilor de apărare şi a fondurilor alocate”, a afirmat, luni, ministrul propus al Apărării, Nicolae Ciucă, la audierile din Parlament, potrivit Agerpres.

„MApN nu face politică, face doar politica de Apărare a ţării”, a afirmat Ciucă la începutul audierilor, arătând că Ministerul Apărării este „în grafic” cu toate angajamentele.

El a vorbit despre documentul semnat recent „prin care s-a consfinţit lărgirea Bazei ‘Mihail Kohgălniceanu'”. „Avem nevoie de infrastructură pentru tot ce înseamnă achiziţiile de tehnică militară”, a punctat Ciucă.

Ministrul a adăugat că, în urma unui proces de consultare, la finalul lunii iunie, va exista „o imagine a tot ce înseamnă derularea proceselor de analiză şi semnare a contractelor pentru achiziţiile din 2020”.

„Împreună cu Ministerul Economiei am reuşit să furnizăm un plan pe 10 ani, care să exprime o proiecţie a nevoilor de Apărare şi a fondurilor alocate”, a precizat Nicolae Ciucă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.