„Aşteptăm cu toţii cu sufletul de gură apariţia unui vaccin pentru COVID -19. Vreau să vă asigur că întreaga conducere a Ministerului Sănătăţii susţine vaccinarea şi de asemenea şi populaţia României”, a spus Costache, în audierea pentru funcţia de ministru, în Executivul Cîţu.

Costache a precizat că „trăim într-o democraţie în care minoritatea trebuie să urmeze majorităţii”.

Susţinem această lege, este de o importanţă vitală, mai ales că este o lege care promovează foarte mult dialogul, promovează foarte mult comunicarea. Este ca un fel de pace socială care se vrea pe acest domeniu atât de important”, a spus Costache.

Întrebat dacă parlamentarii PNL vor vota în favoarea legii vaccinării, Victor Costache a răspuns: „Eu pot garanta pe poziţia noastră”.

Deputaţii din Comisia pentru sănătate au votat, luni, în unanimitate, un amendament în proiectul legii vaccinării potrivit căruia vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie.

Proiectul de lege trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor – care este decizională.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
FANATIK.RO

Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic
Viva.ro

Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
GSP.RO

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate

Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro

Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP

RECOMANDĂRI