Răzvan Cuc, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că directorul general al CFR Călători, Leon Bărbulescu, va fi înlocuit din funcţie. Ministrul Transporturilor a mai spus că șeful CFR-ului a demonstrat că nu cunoaşte nici bugetele de care dispune, nici proiectele pe care trebuie să le implementeze şi a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn.
Ministrul Transporturilor a mai spus că nu poate interveni să dea afară un director de la o companie care este guvernată de OUG 109, dar că oricum, expira săptămâna viitoare contractul de mandat al directorului general al CFR Călători şi că propunerea Consiliului de Administraţie va fi numirea unei alte persoane.
"Eu am avut discuţii cu reprezentantul AGA, mi-am arătat nemulţumirea vizavi de activitatea domnului director de la CFR Călători, m-am supărat pe domnul director că s-a antepronunţat dinainte ca cei de la AGIFER să spună care au fost cauzele deraierii şi pentru faptul că dânsul, în momentul în care a intrat în direct - şi aici felicit jurnaliştii - a demonstrat că avem un director care ne spune că trebuie să facem lucrurile ca să fie bine, să nu fie rău şi că este trezit din somn. Atunci avem o problemă. Nu ştie ce buget, nu ştie ce proiecte are, nu ştie nimic. Pe mine asta m-a deranjat", a declarat Răzvan Cuc.
"Reacţia mea este foarte clară: îl vom lăsa să doarmă în continuare", a mai spus ministrul, potrivit Agerpres.
Declarațiile lui Răzvan Cuc vin în contextul în care un boghiu al trenului de călători care circula de la Sighetu Marmației spre București a deraiat, vineri seara, în localitatea Coșbuc din județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, în urmă cu o săptămână, trei trenuri au deraiat în aceeași zi.
FOTO: CFR Călători