Bărbatul de 80 de ani și soția lui sunt din București și cum sunt pasionați de munte au plecat într-o mică excursie. Cei doi s-au plimbat ore bune pe traseul turistic Transalpina – zona Izvorul Tămăduirii, însă la un moment dat acesta a dispărut de lângă soția sa. Cei care au sunat la 112 au fost niște turiști care au găsit-o pe femeie plângând lângă mașina sa.
”Doamna le-a spus turiștilor că soțul dânsei, un iubitor al muntelui, a dorit să se îndepărteze puțin de autoturism pentru a se bucura în tihnă de peisaj și de aproximativ două ore nu mai sosise înapoi. Întrucât doamna avea o stare tensionată și telefonul descărcat, turiștii au decis să sune imediat la apelul unic de urgență 112”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea.
Astfel, echipajele montane au plecat imediat în căutarea turistului. După trei ore de căutări disperate, în care vizibilitatea era redusă, salvatorii au reușit să-l găsească pe bătrân. Echipajele montane i-au acordat imediat primele îngrijiri medicale.
“Personalul Salvamont i-a acordat primul ajutor şi pentru a-l proteja termic, jandarmii i-au oferit haina de serviciu. Momentul revederii cu soţia a fost unul emoţionant, atât pentru protagonişti, cât şi pentru salvatori. După ce le-au mulţumit pentru sprijinul acordat, cei doi soţi şi-au continuat traseul spre casă”, mai transmit reprezentanții IJJ.

Sursa foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/14/823ff35fc423274a0d983df6db3b007c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/13/4d8bc6280d7ea871ad4e0442e8344e5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/14/1cf65ac4e9f191b834bf3a5a928c3428.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/13/f227623c5236af65919420ec34c0eb84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/14/58c0201ffc3d6cb66827e7a19a62fbaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/11/2128bc5ecf8e1595e3a2a92caf7fbdbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/13/d32e6362bb0a0b464825b35d57188f05.jpg)