UPDATE. Monica Iacob Ridzi a ieșit din închisoare. Fostul ministru a spus că ultimele cinci ore, de la pronunțarea deciziei instanței până în momentul în care a părăsit penitenciarul, au fost „cele mai grele” din întreaga perioadă de detenție. Ridzi a spus că își dorește în primul rând să ajungă acasă, la cei doi copii ai ei.

„Încă nu reușesc să realizez, este un moment așteptat atât de mine, cât și se familia mea, în special de cei doi copii foarte mici, extrem de afectați, care și ei au fost condamnați, în ultimii aproape trei ani, să trăiască fără mamă. Este o mare bucurie că pot, în sfârșit, să ajung acasă lângă ei, abia aștept să îi strâng în brațe și să le spun că mami a venit acasă pentru totdeauna, că nu mai pleacă’, a declaratMonica Iacob Ridzi, citată de Agerpres.ro.

Monica Iacob Ridzi a precizat că spera să fie liberată condiționat.

„Îndeplinesc toate condițiile pentru a fi liberată condiționat, a fost o decizie pe care am sperat să o primesc până în ultima clipă, că și eu voi fi tratată la fel ca toți ceilalți deținuți. Din fericire, acest lucru s-a întâmplat. Pe lângă cei aproape trei ani, peste 1.000 de zile de detenție executate zi la zi, am prestat și activități lucrative, am beneficiat și de zile câștig obținute prin efectul Legii nr. 169/ 2017. Precizez că în momentul când legea a intrat în vigoare, eu executasem deja integral fracția prevăzută de lege pentru a beneficia de liberarea condiționată. În acest moment, cu zilele executate și cu zilele obținute prin efectul legii, am patru ani din cinci considerați executați, mult mai mult decât prevede legea pentru a fi liberată condiționat’, a menționat fostul ministru, pentru sursa citată.

Soțul fostului ministru, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, a mărturisit că e o bucurie  mare pentru copii că mama lor se întoarce acasă.

„E normal să fiu emoționat după atâta timp. E o încărcătură extraordinară. Ultima perioadă a fost foarte grea, mai ales pentru cei mici, pentru că ei au fost cei mai afectați, dar și pentru toată familia și pentru ea. Le-am spus copiilor că mami vine acasă, s-au bucurat foarte tare’, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale


 

Tribunalul Cluj a dispus, marţi, liberarea condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi, condamnată în 2015 la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, sentinţa fiind definitivă.

Magistraţii Tribunalului Cluj au declarat, marţi, că au respins contestaţia DNA faţă de măsura liberării condiţionate a Monicăi Iacob Ridzi, decisă luna trecută de Judecătoria Gherla.

”Se menţine decizia Judecătoriei Gherla şi dispune de îndată punerea în libertate a Monicăi Iacob Ridzi”, au spus sursele citate.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

În 26 martie 2015, fostul ministru al Tineretului şi Sportului a depus o cerere, care a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, pentru întreruperea executării pedepsei, motivând că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie. Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că, pentru un om bolnav ca ea, condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

De asemenea, în 28 mai 2015, soţul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroşani de la acea vreme, Tiberiu Iacob Ridzi, anunţa că a depus o cerere de graţiere în numele soţiei sale, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului. Monica Iacob Ridzi a invocat în cererea de a părăsi Spitalul Penitenciar Jilava faptul că are doi copii, respectiv o fetiţă de un an şi şapte luni şi un băiat în vârstă de cinci ani. În susţinerea cererii de graţiere, fostul ministru a depus mai multe documente, între care şi o dovadă că suferă de o boală hematologică, iar din cauza imunităţii scăzute, orice infecţie pe care ar putea să o ia în penitenciar i-ar putea fi fatală.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a respins cererea de graţiere formulată de fostul ministru Monica Iacob Ridzi.

Pe perioada detenției, Monica Iacob Ridzi s-a făcut remarcată ca un deținut model, făcând parte din echipa de teatru a Penitenciarului Gherla.

În noiembrie 2016, Monica Iacob Ridzi a fost internată în spital, prezentând simptome grave ce îi puteau pune viața în pericol.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Anamaria Prodan le-a făcut fiicelor sale contracte… de fotbaliști: “Au salariu de 1.000$ pe lună și primesc bonusuri în funcție de performanță!”

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Recomandări
Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

 

Supraacciza a “umflat” contractul CFR pentru carburanți. Compania a pătit cu un milion de euro mai mult pentru motorina locomotivelor

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI