„Toate astea sunt departe”. Viața de zi cu zi la Moscova, după mai bine de un an de război, o mobilizare și un atac cu drone care a zdruncinat liniștea

Vizitată pentru prima dată de drone la sfârșitul lunii mai, capitala Rusiei pare totuși că trăiește în continuare, la mai bine de un an de la debutul războiului, fără prea multe griji. Barurile și restaurantele sunt pline, iar festivalurile de stradă se înmulțesc.

Toate acestea maschează însă o altă realitate: cea a magazinelor închise, a lecțiilor obligatorii de patriotism predate la școală și a conversaților purtate discret, de teama consecințelor, scrie Le Monde, care a luat pulsul vieții din capitala Rusiei.

Pe strada Sindicatelor, la o jumătate de oră cu metroul din centrul Moscovei, se află o serie de clădiri înalte rezidențiale, de-a lungul unor șosele interminabile cu șase benzi de circulație. La această adresă, în zorii zilei de 30 mai, s-a prăbușit o dronă – una dintre cele aproximativ douăzeci distruse în acea zi și cea care a ajuns cel mai aproape de centrul orașului.

Drona a spart geamurile unui apartament de la etajul 16 înainte de a se opri în sufragerie, fără să explodeze sau să provoace victime.

„În primele trei zile, nu m-am putut opri din a mă gândi la asta”, spune pentru Le Monde Alexei K., un locuitor din zonă. „Cum aș putea să-i explic asta fiului meu? Apoi teama a dispărut. Se spune că nimic nu cade de două ori în același loc”, adaugă el.

Ani de zile, rușii și-au justificat marile și micile eșecuri observând totuși că au parte de stabilitate și de pace. Astăzi, stabilitatea nu prea mai există, iar războiul bate la ferestrele moscoviților. Și totuși, locuitorii capitalei continuă să ridice din umeri, observă cotidianul francez.

„Toate astea sunt departe”, explică Irina G., o pensionară.

Și totuși, doar patru etaje separă apartamentul ei de cel în care s-a prăbușit drona, observă Le Monde. Dar în acea noapte, femeia dormea în casa de la țară, la câțiva kilometri de Moscova, așa că era la mare distanță.

„Noi îi bombardăm pe ei, ei ne bombardează pe noi”

Pentru a explica ce s-a întâmplat, Irina și Alexei folosesc aceeași formulă: „Noi îi bombardăm pe ei, ei ne bombardează pe noi”. Nu există nicio judecată în această afirmație, observă Le Monde. Nimeni nu ar visa să strige „atac terorist”, așa cum fac autoritățile după fiecare incident pe teritoriul rusesc.

La un an și jumătate de la începutul invaziei, „operațiunea militară specială” – cum o numesc autoritățile – a devenit pur și simplu un fapt de viață, o realitate cu care lumea trebuie să se împace. Nu este vorba aici de morală sau de principii înalte.

„Nu este prima agitație cu care trebuie să mă confrunt”, explică pensionara, citând, fără o ordine anume, prăbușirea URSS, criza financiară din 1998 și moartea unui fiu.

Singur, un tânăr care își plimbă câinele face un comentariu politic: „Acest lucru trebuie să înceteze. Ar fi fost mai bine dacă nu ar fi început niciodată”.

Îndrăzneala unei astfel de declarații trebuie înțeleasă, explică Le Monde. Unii moscoviți au fost arestați și condamnați pentru declarațiile oferite jurnaliștilor. Alții au fost denunțați pentru articole pe care le-au citit în metrou sau pe telefonul mobil.

Exprimarea este mai liberă pentru cei care susțin Kremlinul. O bunică aflată la plimbare cu un nepot a zâmbit atunci când i s-a vorbit despre amenințarea nucleară, citându-l pe președintele rus Vladimir Putin: „Noi vom merge în rai, în timp ce voi (occidentalii) veți muri pur și simplu”.

În orice caz, totul este făcut pentru ca locuitorii capitalei să rămână în propria lor bulă, observă cotidianul francez. „Departe”, după cum a spus pensionara.

Pe 30 mai, a fost nevoie de doar câteva ore pentru ca serviciile municipale să înlăture urmele lăsate de căderea a aproximativ douăzeci de drone. Capitala rusă dispune de un buget uriaș (de șase ori mai mare decât cel al Parisului) și de servicii publice ultraeficiente.

În ultimii douăzeci de ani, calitatea vieții aici a crescut vertiginos și nici municipalitatea, nici locuitorii săi nu sunt pregătiți să vadă această realizare dispărând.

Mai puține semne ale războiului

Spre deosebire de multe alte orașe rusești, Moscova nu caută să își umple spațiile publice cu reminiscențe ale războiului. „Z”, celebrul simbol al invaziei, apare rar pe clădirile publice. De fapt, a dispărut și de pe capota mașinilor private.

Dar acesta nu este un semn că sprijinul pentru „operațiunea militară specială” se estompează, scrie Le Monde. Simbolul nu a fost de fapt niciodată adoptat în unanimitate: caracterul latin este prea exotic, prea agresiv.

Prin urmare, simbolul este mai des întâlnit în provincie și mai des pe mașinile de clasă inferioară decât pe marile mașini germane, al căror număr este un semn clar al bogăției Moscovei.

Cea mai vizibilă prezență a războiului e reprezentată de afișele de recrutare pentru armată și, mai rar, pentru organizația de mercenari Wagner. Versiuni mai mici pot fi găsite în fiecare magazin, de la cele rezervate hipsterilor la cele frecventate de muncitorii imigranți. Este imposibil pentru proprietarii de magazine să le refuze.

Alte panouri îi elogiază pe „eroii Rusiei”, portrete uriașe care prezintă un chip, un nume, un rang și un cod QR, o necesitate într-o capitală ultraconectată.

Curioșii care scanează codul au parte de o surpriză: detaliile unei povești desprinse direct din scenariul unui film de război sovietic.

„Locotenentul Ivan Rebrov și-a acoperit unitatea distrugând două tancuri cu un lansator de grenade”. Este imposibil însă să afli soarta celor pe care Rusia îi numește „eroii” săi, observă Le Monde. Sunt morți sau în viață?

Războiul, omniprezent și invizibil în același timp

Văzut din capitala rusă, războiul este o zonă gri: omniprezent și invizibil în același timp, discutat la televizor, douăzeci și patru de ore pe zi, și absent din conversațiile de pe stradă și din cafenele.

Prudență există în spațiul public, dar nu întotdeauna.

Într-un tren spre suburbii, la sfârșitul lunii mai, o pensionară și nora ei au intrat într-o dispută pe tema războiului. Cea mai în vârstă susținea războiul, cea mai tânără se opunea, așa cum se întâmplă adesea. Dar discuția a durat puțin, pozițiile sunt cunoscute, scrie cotidianul francez.

Oamenii se conformează în general situației. „Trebuie să-ți câștigi existența, trebuie să te descurci”, explică Olga K., o femeie de 52 de ani, asistentă administrativă la o școală.

La începutul lunii mai, fără niciun avertisment prealabil, conducerea i-a dat instrucțiuni să patruleze noaptea în incinta școlii. Misiunea ei: să raporteze orice incident, să supravegheze cerul pentru a vedea dacă trec dronele. Mii de funcționari publici din capitală au primit astfel de misiuni.

„Cu toții am înțeles că nu avea niciun sens”, a admis ea, dar nimeni nu s-a certat.

„E ca atunci când ni se cere să ajutăm la organizarea alegerilor la școală sau să facem o fotografie a propriului buletin de vot. Există un ordin și noi îl urmăm. Dacă nu o facem, ne pierdem bonusurile”, spune ea pentru Le Monde.

Bonusurile distribuite pentru patrulele de noapte din luna mai au fost excepțional de mari: 7.000 de ruble (76 de euro) pentru 12 ore de supraveghere, de la ora 17.00 la 05.00 dimineața. O mare parte din veniturile Olgăi K. depind de aceste prime, care sunt distribuite după bunul plac al conducerii.

Astfel, războiul nu este dezirabil. „Oamenii mor, nu-mi place asta”, spune ea, o frază prudentă și atotcuprinzătoare.

Adevărata „tragedie” pe care o menționează e faptul că sărbătorile de la începutul lunii mai, care sunt sacre pentru ruși, au fost anulate în acest an. De obicei, în această perioadă, Olga K. se întoarce la căsuța ei de la țară și la grădina de legume, regatul ei – unde, recunoaște ea, în sfârșit, poate să nu se gândească la nimic.

„M-am certat cu întreaga mea familie pentru că sunt împotriva războiului”

E ușor să spui că toată lumea care locuiește în Moscova este indiferentă, dar zâmbetele și hainele ușoare de vară pot fi înșelătoare, scrie Le Monde.

În fața unui bar, un tânăr aproape că se sufocă de furie. „M-am certat cu întreaga mea familie și cu mai mulți prieteni pentru că sunt împotriva războiului. O mare parte din familia mea a fugit din țară. Vreau măcar să pot bea ceva cu oameni care gândesc ca mine”, spune el.

Mai departe, în fața unui restaurant coreean foarte aglomerat, o studentă recunoaște imediat că nu s-a mai uitat la știri de un an și jumătate. Ba chiar s-a dezabonat de la canalele de știri pe care obișnuia să le urmărească pe Telegram.

Desigur, spune ea, nu are încredere în televiziune, dar „totul este prea înfricoșător și este imposibil să știi cine are dreptate, nu suntem experți”.

Un al treilea tânăr, al cărui păr albastru l-ar clasifica drept rebel, evită întrebările jurnaliștilor. „Nu mă ocup de politică”, spune el. Cu toate acestea, amintește că vărul său a fost recrutat în armată.

Seara, în bucătăriile moscovite, oamenii discută liber despre starea țării și despre deriva ei, scrie cotidianul francez.

Iar dimineața, copiii sunt avertizați, înainte de a pleca la școală, să nu spună nimic, nici măcar să nu pună întrebări în timpul lecțiilor de patriotism introduse în școli, unde se reconstituie la nesfârșit lupta Rusiei împotriva hoardelor fasciste.

După mobilizare vin festivalurile de stradă

Steagurile tricolore arborate cu mândrie de mulțimile care participă la evenimentele patriotice organizate de autoritățile federale sau municipale sunt greu de interpretat.

Unii, funcționari publici sau angajați ai marilor companii, sunt trimiși acolo de către conducerea lor în autobuze pline. Ei sunt nevoiți să facă fotografii pentru a-și dovedi prezența.

Unii mărturisesc că sunt complet indiferenți cu privire la soarta Ucrainei sau față de modul în care autoritățile se folosesc de imaginea lor. Alții sunt cu adevărat entuziaști: această mare revenire a Rusiei pe scena mondială este o sărbătoare, iar ei își aduc copiii pentru a descoperi bucuria, scrie Le Monde.

Desemnarea Occidentului ca principal inamic a contribuit, de asemenea, la strângerea rândurilor în rândul populației.

În orice caz, agitația din Moscova nu prea favorizează introspecția. Și războiul nu i-a pus capăt acestei agitații, nici creșterea de zece ori a prezenței poliției din februarie 2022 încoace, nici plecarea a zeci sau sute de mii de tineri dintre cei mai calificați.

Metropola a părut să se mai calmeze abia în septembrie, în perioada mobilizării, când pe străzi puteau fi văzute autobuze vechi care transportau proaspeții recruți la bazele militare sau cupluri care se îmbrățișau.

Timp de câteva săptămâni, au fost mai puțini bărbați în restaurante. Companiile și-au încurajat angajații să lucreze la distanță, nedorind să îi vadă plecând. Fețele oamenilor păreau mai serioase, scrie cotidianul francez.

Apoi viața și-a reluat însă cursul, parcurile au înflorit din nou. Primăvara, armate de muncitori migranți din Asia Centrală au fost trimise să planteze lalele pe bulevarde. Aceiași muncitori sunt ținta unor campanii intense de recrutare și chiar a unor presiuni pentru a se înrola în armată.

Festivalurile de stradă au revenit și ele. Primarul Serghei Sobianin inaugurează stații de metrou într-un ritm care ar face invidioase alte orașe europene.

Importurile paralele

Nimeni nu acordă atenție schimbărilor provocate de sancțiunile internaționale sau de plecarea companiilor străine, continuă Le Monde. În restaurantele de lux, clienții mănâncă mai degrabă stridii din Crimeea sau din Orientul Îndepărtat – stridiile franceze au devenit mai greu de găsit.

Tinerii se înghesuie la „Vkusno I Tochka” („Gustos și atât”), fast-food-ul care a înlocuit McDonald’s, fără să pună întrebări. Fanii Coca-Cola s-au repliat pe naționala Dobry-Cola. Sau găsesc sticle de Coca-Cola de origine improbabilă, miracolul „importurilor paralele” rusești.

Mașinile chinezești au devenit la fel de obișnuite ca produsele cosmetice coreene sau hainele turcești.

În centrele comerciale, nimeni nu acordă atenție celor câteva magazine care s-au închis, companiile occidentale care au părăsit piața rusă invocând pur și simplu „motive tehnice” pentru clienții lor locali.

Efectul acestei schimbări majore este mai incert atunci când vine vorba de medicamente, unele dintre ele lipsind de multă vreme.

În ceea ce privește cinematografele, acestea au reușit să oprească scăderea numărului de spectatori prin difuzarea unor copii piratate ale filmelor americane.

Nu mai sunt preocupate de găsirea de subterfugii: pentru Avatar 2, rețeaua de cinematografe Kinomax a vândut bilete pentru un scurtmetraj de șapte minute, pretinzând că oferă proiecția filmului hollywoodian de trei ore ca „serviciu gratuit înainte de proiecție”.

Mai sunt, evident, oamenii care nu sunt văzuți, cei care rămân închiși în casă în cea mai mare parte a timpului, deprimați atât de starea țării lor, cât și de știrile din Ucraina, pe care le consultă frenetic, scrie Le Monde.

Într-o seară de iunie, Nina K., o femeie de 37 de ani care lucrează într-o agenție de publicitate, și-a permis doar o singură ieșire, un concurs de improvizație poetică organizat discret într-o cafenea din centru.

„Activitățile mele se limitează la a mă vedea cu familia și la câteva ieșiri în natură”, spune ea. „Chiar și atunci, mă întreb dacă am dreptul să fiu fericită. Vreau să păstrez intactă furia din adâncul meu”, adaugă femeia.

Nina K. refuză să meargă la orice eveniment cultural care are legătură cu statul. „Teatrele sunt aproape toate publice. Iar un cântăreț are voie să cânte doar dacă a jurat credință statului sau a rămas neutru în privința războiului”, explică ea.

Tânăra și-a permis să organizeze această seară poetică pentru că știa că războiul va fi evocat de participanții la concurs, „și în mod direct, nu codificat și ipocrit, așa cum pretind unii artiști”, spune ea.