In ultimele saptamani, Parlamentul a cazut prada unui fenomen periculos: avalansa de motiuni. Motiunea „Cercetarea”, motiunea „Invatamantul”, motiunea „Sanatatea”, motiunea… de dragul motiunii. Motiuni dupa motiuni, depuse pe banda rulanta de partidele din Opozitie – PD, PNL si PRM – si respinse, tot pe banda rulanta, de masina de vot PSD – UDMR. E rau ca Opozitia sa uzeze de acest instrument parlamentar?
Nicidecum! Numai ca atunci cand o face doar pentru a-si justifica statutul de Opozitie, atunci cand motiunile nu sunt nici gandite, nici fundamentate, iar tactica de sustinere a acestora este dezastruoasa, atunci cand sunt respinse cu o mare diferenta de voturi, exista pericolul demonetizarii acestui instrument parlamentar, in fond cel mai important dupa cel „suprem”: motiunea de cenzura. In fond, aceasta situatie nu face decat sa ilustreze dezechilibrul Putere – Opozitie creat dupa alegerile din noiembrie 2000. PSD pare a nu mai avea oponent si e tentat, tocmai de aceea, sa-si permita orice. Opozitia, pe de alta parte, pe cat de firava e, pe atat este de dezbinata si de ineficienta.
La peste un an de la alegeri, asistam la un fenomen paradoxal: pe de o parte, erodarea zestrei electorale a Puterii (a PSD) este nesemnificativa in comparatie cu alte cicluri legislative. Pe de alta parte, Opozitia, in loc sa urmeze un firesc traseu ascendent, bate pasul pe loc la cotele electorale din noiembrie 2000 sau inregistreaza chiar minusuri. Puterea nu ma impresioneaza, iar a plange pe umarul Opozitiei nu face parte din preocuparile mele. Nu pot insa sa nu observ ca democratia romaneasca a inceput sa functioneze defectuos.