Ce știm despre MQ-9 Reaper, drona americană care a fost lovită de un avion rusesc deasupra Mării Negre

Comentează
Arhiva foto

Forțele aeriene americane operează o serie de avioane fără pilot, iar drona MQ-9 Reaper este cel mai comun astfel de dispozitiv, relatează The Guardian.

Lovirea de marți, 14 martie, a unui astfel de model deasupra Mării Negre, de către un avion rusesc, a stârnit temeri privind o escaladare a conflictului din Ucraina. Întâlnirile apropiate dintre aeronavele occidentale și cele rusești nu sunt neobișnuite, dar incidentul de marți ridică miza, deoarece a determinat oficialii americani să fie nevoiți să prăbușească drona în mare.

Ce este MQ-9 Reaper

MQ-9 Reaper este o aeronavă mare fără pilot produsă de un companie militară, General Atomics. Este operat de la distanță de o echipă de două persoane, formată dintr-un pilot și un membru al echipajului de zbor care operează senzori și ghidează armele.

Aeronava are 11 metri lungime și o anvergură a aripilor de peste 22 de metri. Forțele aeriene americane spun că utilizarea sa principală este ca „un activ de colectare de informații” și are o „capacitate unică de a efectua” lovituri de precizie împotriva „țintelor de mare valoare și sensibile la timp”. Reaper poate transporta până la 16 rachete Hellfire, echivalent cu capacitatea de încărcare utilă a unui elicopter Apache.

Reaper, ca și alte drone, poate să zboare la o altitudine de până la 15.000 de metri și pot zăbovi peste ținte timp de aproximativ 24 de ore, făcându-le utile pentru misiunile de supraveghere. În mod crucial, toate acestea se întâmplă cu un echipaj de zbor care rămâne în Statele Unite, departe de pericol.

De exemplu, pe parcursul anului 2018, dronele MQ-9 Reapers au zburat în total 325.000 de ore pentru forțele aeriene americane, 91% dintre acestea fiind în sprijinul operațiunilor de luptă.

Cât de comune sunt aeronavele fără pilot?

Dispozitive de zbor fără pilot au fost utilizate în mod regulat din 1995, când predecesorul lui Reaper, Predator, a fost folosit în sprijinul atacurilor aeriene ale NATO în Serbia. Predator a câștigat notorietate în timpul războaielor din Irak și Afganistan, unde și-a câștigat reputația de a provoca un număr mare de victime civile în așa-numitele „lovituri de precizie”.

Predator a fost retras în 2017, când Reaper a devenit principalul avion fără pilot al forțelor aeriene americane.

Utilizarea dronelor este acum atât de răspândită încât până în 2017, forțele aeriene americane aveau mai multe locuri de muncă pentru operatorii de drone decât orice alt tip de pilot. La acel moment existau 1.000 de piloți de drone, comparativ cu 889 de aviatori care pilotau avioanele de transport C-17 și 803 care pilotează avioanele de luptă F-16.

Cum se folosesc aeronavele fără pilot?

Dronele Reaper desfășurate de SUA în regiunea Mării Negre sunt folosite doar pentru supraveghere. Cu toate acestea, anul trecut, presa americană a raportat că forțele aeriene americane se gândeau să vândă drone Reaper mai vechi Ucrainei. Preocupările legate de transferul de tehnologie sensibilă și pericolul ca unele să fie doborâte au dus la o oprirea acestor discuții.

Utilizarea dronelor în afara zonelor de război – care a crescut în perioada fostului președinte american Barack Obama – a fost controversată. Potrivit Biroului de Jurnalism de Investigație (BIJ), au avut loc un total de 563 de lovituri, în mare parte cu drone, în Pakistan, Somalia și Yemen în timpul celor două mandate ale lui Obama, comparativ cu 57 de lovituri sub conducerea lui George W Bush. BIJ a estimat că au fost uciși între 384 și 807 de civili.

În 2019, Donald Trump, a revocat o dispoziție din epoca Obama, care impunea serviciilor de informații americane să publice numărul de lovituri efectuate cu drone în afara zonelor de război, iar utilizarea aeronavelor fără pilot a crescut și mai mult în timpul președinției sale. Cercetările efectuate de BIJ au descoperit că au avut loc 2.243 de lovituri cu drone în primii doi ani de administrație Trump, comparativ cu 1.878 în cei opt ani de președinție a lui Obama.

Generalul iranian Qasem Soleimani, liderul temutelor forțe Quds, a fost ucis pe 3 ianuarie 2020 după un atac cu o dronă MQ-9 Reaper în Irak, în apropiere de Aeroportul Internațional Baghdad.

Ce țări folosesc drone Reaper?

SUA este de departe cel mai mare cumpărător de drone Reaper. Potrivit Serviciului de Cercetare al Congresului american, forțele aeriene au contractat 366 de drone Reaper din 2007, la un cost mediu de 28 de milioane de dolari.

Aceste drone sunt desfășurate inclusiv în România, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii. De altfel, un înalt oficial militar american a declarat că drona americană a decolat de la baza sa din România, marți dimineață, pentru o misiune de recunoaștere programată în mod regulat.

Marea Britanie a folosit, de asemenea, Reaper și predecesorul său Predator, în sprijinul operațiunilor sale. Britanici au în prezent nouă drone Reaper active.

La fel ca SUA, Marea Britanie și-a accelerat utilizarea dronelor Reaper în ultimul deceniu. În patru ani de război împotriva Statului Islamic în Irak și Siria, în perioada 2014-2018, Regatul Unit a desfășurat drone Reaper în peste 2.400 de misiuni – aproape două pe zi.

Franța, Italia, Spania, India, Japonia și Olanda operează, de asemenea, drone Reaper.

Multe alte țări au desfășurat drone de diferite modele. Pakistanul și Turcia și-au dezvoltat propriile programe, Turcia utilizând drone în mare măsură împotriva grupărilor kurde din propria țară și nordul Irakului.

China a început să vândă către o serie de țări propriile drone, printre care Emiratele Arabe Unite, Egipt, Nigeria, Arabia Saudită și Irak, deși nu toate țările au reușit să implementeze ceea ce a cumpărat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pe șantierul casei din Italia | Foto: Facebook
09:37
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au demolat casa din Italia: „Vă arăt niște imagini”
Valerie Lungu si Alex Galca la „Asia Express” 2026
09:29
Imagini din noua casă a lui Valerie Lungu, concurenta de la „Asia Express” 2026. Mulți nici nu ar avea curaj să viseze la așa locuință
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
10:08
Câte kilograme are Andreea Popescu după ce a renunțat la injecțiile pentru slăbit
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
09:49
Un șofer de 73 de ani a condus pe contrasens pe A1 și trei mașini au fost avariate
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală